Bărbatul care a ucis cinci membri ai familiei a fost arestat pentru 30 de zile. Cazul scoate la iveală lacune ale sistemului psihiatric din România

10 august 2022, 09:51

Bărbatul cunoscut cu probleme psihice, care a omorât cu cruzime rar întâlnită 5 oameni, printre care și un copil, a ajuns în fața judecătorilor. Iar aceștia au decis să-l trimită în arest preventiv. Între timp, legiștii au primele concluzii după autopsii.

Autospia a scos în evidență traumatisme cranio-cerebrale și cervicale la toți cei cinci, deci același mod de operare pe fiecare victime, produse prin lovire cu corp dur și corp despicator.

Anchetatorii susțin că agresorul nu s-a sfiit să vorbească. Le-a povestit cu lux de amănunte ce a făcut, dar și care au fost motivele care l-au împins spre violență extremă.

„Printre motivații este și aceasta – că nu a fost apreciat. Modul în care a fost descrisă fapta denotă o planificare minuțioasă cu măsuri de precauție așa încât să nu existe vreun impediment în ducerea intenției la bun sfârșit.”

O furtună pe cer senin. Așa califică tragedia medicul psihiatru care-l trata pe criminal. Era în evidența autorităților din 2004 cu afecțiuni psihice, dar nu s-a arătat niciodată agresiv, susține acesta.

Dr. Eugen Smeureanu: „Din 2014 îl tratez lună de lună, dar nimeni nu mi-a zis nimic, toată lumea era mulțumită că e calm, că stă în curte. Își făcuse așa un obicei, în fiecare seară își lua pastiluțele, am fost extrem de surprins când am aflat toată povestea asta.”

Deși era sub supravegherea unui psihiatru și a unui medic de familie, bărbatul trăia cu părinții lui, care nu bănuiau de câtă cruzime era capabil fiul lor.

Medicul de familie al bărbatului locuia la casa de vizavi, îl avea în evidență din 2006. Lunar, bărbatul venea să își ia rețetă și nu i s-a părut că are comportamnet violent. Părinții nu i-ar fi povestit niciodată că s-ar fi certat.

Întreaga comunitate îl cunoștea pe bărbatul de 53 de ani ca pe o persoană cu probleme, dar pașnică. Inclusiv vecinul care i-a ajutat pe jandarmi să-l găsească pe făptaș undeva în grădini, gata să se sinucidă.

Astfel de tragedii ar putea fi evitate dacă sistemul psihiatric din România ar permite o supraveghere mai buna a pacienților și mai ales a modului în care respectă tratamentul.

Ovidiu Alexinchi, medic psihiatru, Institutul de psihiatrie Socola Iași: „Nu s-a mai investit nici în dezvoltarea centrelor de sănătate mintală, nici în dezvoltarea unei reţele comunitare de asistenţă psihiatrică. În aşa fel încât nu mai există o viziune de ansamblu asupra traseului pacientului, nu ştie aproape nimeni dacă un pacient unde se află, în ce stadiu, îşi mai ia, nu îşi mai ia tratamentul.”

Agresorul din Bascov a șocat o țară întreagă după ce și-a ucis părinții, fratele geamăn, sora și nepoata.

 

––

Potrivit procurorilor care l-au audiat pe suspect noaptea trecută acesta și-a recunoscut faptele.

Surse din anchetă spun că atunci când a fost găsit, avea asupra lui un carnețel în care și-a notat premeditarea crimei. În plus, asupra lui au fost găsite două tuburi de spray cu piper, pe care nu le-a utilizat însă în comiterea crimelor.

„În cursul nopţii de 09/10 august, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori, precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Bărbatul va fi expertizat psihologic pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ în momentul atacului.

El urmează să fie prezentat, miercuri, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Cinci membri ai aceleiaşi familii, inclusiv o fetiță de cinci ani, au fost uciși de un bărbat cu probleme psihice, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Agresiunea s-a produs într-o gospodărie din comuna Bascov.

Victimele au fost găsite în două case care se află la aceeaşi adresă. Persoanele din al doilea imobil nu au ştiut despre primele crime.

Primele date indică faptul că bărbatul și a omorât întâi părinții și fratele, apoi a așteptat să plece cumnatul și a intrat în cealaltă casă unde și-a ucis sora și nepoata.

„În ziua de 9 august a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Bascov, ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soţia, copilul, cei doi socri şi un cumnat) decedaţi, înjunghiaţi. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, poliţiştii de investigaţii criminale şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au constatat că cele sesizate se confirmă”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice, care se află sub tratament şi toată lumea spune că nu ar fi fost niciodată violent.

Vecinii sunt șocați de tragedia petrecută chiar lângă ei. Oamenii spun că totul s-ar fi declanșat după ce suspectul i-ar fi oferit un lănțișor nepoatei sale, dar aceasta a refuzat să îl poarte.

Suspectul a fost găsit în apropierea locuinţei şi nu a opus rezistenţă.

Sora agresorului este asistentă la Spitalul Militar, iar soțul ei medic la Spitalul Militar, care se pensionase în urmă cu două luni, este în stare de șoc.

 

Conf. univ. dr. Dan Manu, medicul şef legist, Serviciul judeţean de medicină legală Argeş: S-au folosit ca modalitate de agresiune din partea autorului corpuri contondente, mai exact pietre de diferite dimensiuni și obiecte tăietoare, despicătoare. Au fost gășiți în camere. Toți și… e dramatic.

Anchetatorii sunt socaţi de cruzimea atacurilor.

Luarențiu Palaghia, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş: La fata locului, ucrurile sunt cam greu de descris. Toate victimele poartă semne ale unor agresiuni destul de intense.

Urmează mai multe expertize şi cercetări amănunţite ale anchetatorilor pentru a verifica cele spuse de suspect. Şi el ar fi încercat să își facă rău după ce a săvârșit cumplitele fapte. Are răni superficiale în zona pieptului.

Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, vorbește despre crima din Bascov, Argeș: Acest tip de oameni sunt ca o bombă cu ceas, nu știi când se declanșează mecanismul. Oamenii aceștia ar trebui să fie sub un tratament riguros, controalele la psihiatrie trebuie să fie regulate, poate chiar internați, altfel familia îl ia pe răspunderea ei. (…) Acesta suferea de mult timp, din adolescență, de această afecțiune psihică gravă.

Bărbatul cu probleme psihice din localitatea Bascov, suspectat că a ucis cinci membri ai familiei sale, nu ar fi avut antecedente de comportament violent, potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Laurenţiu Palaghiea.

Despre persoana respectivă (…) se cunoaşte că era în evidenţe cu boli psihice. Nu putem şti în ce măsură bolile psihice i-au afectat capacitatea de a gândi, de a discerne şi de a avea reprezentarea faptelor lui, sunt lucruri care urmează să fie stabilite de anchetă. Nu aveam deocamdată detalii despre un mobil, ceea ce vă pot spune este că s-au purtat discuţii cu făptuitorul. Făptuitorul a relatat despre aceste fapte pe care le cercetăm, urmează să fie condus la Parchet (…) pentru declaraţii, bineînţeles cu respectarea tuturor drepturilor procesuale. (…) Din primele date, se pare că nu a fost implicat în niciun fel de situaţii conflictuale, sau cel puţin situaţii conflictuale care să fie aduse la cunoştinţa organelor de cercetare penală sau poliţiei. (…) Era coerent şi a relatat destul de liber şi cursiv despre o anumită modalitate de săvârşire a faptelor„, a declarat Palaghiea.

Individul se află în evidența medicului de familie cu afecțiuni psihice grave, dar până acum nu a făcut niciodatã probleme familiei.

Potrivit primarului comunei Bascov, Gheorghe Stancu, suspectul era înregistrat cu probleme psihice de 16 ani.

El era în evidenţele medicului de familie din anul 2006 cu handicap accentuat psihic, permanent. Nu a avut până acum antecedente. (…) El locuia cu tata, cu mama şi cu fratele, care era necăsătorit”, a afirmat edilul.

Potrivit unor surse, criminalul fusese văzut de medicul psihiatru în urmă cu trei luni. Potrivit medicului de caz, dar și medicului de familie, acesta nu dădea semne că ar avea un comportament violent. El primea tratament de ultimă generație pentru diagnosticul său.

Ovidiu Alexinchi, medic psihiatru, Institutul de Psihiatrie Socola: De multe ori situaţii de genul acesta, cu extremă violenţă sunt datorate neurmării tratamentului şi datorită faptului că un contact strâns cu specialişti, cu reţeaua ambulatorie de urmărire nu se realizează. Lucrul ăsta poate din nefericire, rar e adevărat, cu extremă violenţă poate să degenereze. Din păcate pacienţii care nu au o bună integrare familială, nu au o reţea de suport şi o urmărire medicală în ambulatoriu bine structurată, bine definită, un contact strâns cu specialistul din ambulatoriu, cât şi cu medicul de familie, toate lucrurile astea pot îndrepta către întreruperea tratamentului şi reapariţia episodului acut de tulburare psihică. Nu s-a mai investit nici în dezvoltarea centrelor de sănătate mintală, nici în dezvoltarea unei reţele comunitare de asistenţă psihiatrică, astfel încât noi suntem la ora actuală nu vorbim de un lanţ articulat de îngrijire psihiatrică, ci vorbim de centre de sănătate decuplate de multe ori de spital, de asistenţa comunitară, de medicul de familie. În aşa fel încât nu mai există o viziune de ansamblu asupra traseului pacientului, nu ştie aproape nimeni unde se află un pacient, în ce stadiu, îşi mai ia, nu îşi mai ia tratamentul, cine îl urmăreşte, cine ţine legătura cu familia, nu există manager de caz pentru pacienţii cu tulburări psihice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite