Bancnotele cu chipul regelui Charles sunt gata și intră în circulație din 5 iunie
Regele Charles al Marii Britanii a primit oficial primele bancnote cu chipul său. Vor fi lansate pe piață în această vară, dar vor rămâne în circulație și cele existente, cu imaginea reginei-mamă Elisabeta a II-a.
Regele Charles a primit bancnotele chiar de la Guvernatorul și de la Casierul șef al Băncii Angliei.
Regele Charles: Sunt foarte elegante, recunosc. S-au făcut multe eforturi pentru elementele de securizare.
Este pentru prima oară când toate patru bancnotele principale sunt schimbate, cu valorile de 5, 10, 20 și respectiv 50 de lire sterline. Și, potrivit tradiției, regele a primit exemplarele cu seria 001.
Sarah John, casierul-șef al Băncii Angliei: Portretul regelui a fost preluat după o fotografie care ne-a fost pusă la dispoziție de administrația regală. Este o imagine luată în 2013, pe care am folosit-o ca să creăm o gravură, care la rândul său a fost transformată în imaginea pe care o vedeți astăzi pe bancnote.
Noile bancnote vor fi lansate oficial în circulație pe 5 iunie. Banca Angliei afirmă că nu este nevoie de preschimbarea bancnotelor vechi: cele cu figura reginei Elisabeta a II-a vor circula în paralel cu cele având chipul fiului său, Charles al III-lea.