Banca Mondială și-a îmbunătățit ușor estimările privind creșterea economiei globale în 2023

Banca Mondială
Banca Mondială
10 aprilie 2023, 18:08

La un briefing de presă organizat cu ocazia debutului reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, David Malpass a precizat că revizuirea în sus are legătură cu îmbunătăţirea perspectivelor referitoare la revenirea Chinei după restricţiile din timpul pandemiei de COVID-19.

Potrivit celor mai recente estimări, economia chineză ar urma să înregistreze o creştere de 5,1% în acest an, comparativ cu un avans de 4,3%, estimat în raportul din luna ianuarie al Băncii Mondiale.

În plus, economiile avansate, inclusiv SUA, înregistrează performanţe uşor mai bune decât estima în ianuarie Banca Mondială, a spus Malpass.

Pe de altă parte, preşedintele Băncii Mondiale a avertizat că turbulenţele din sectorul bancar şi preţurile mai mari ale petrolului ar putea pune, încă o dată, presiuni în jos asupra perspectivelor de creştere la finele acestui an.

De asemenea, Malpass a informat că reuniunile tehnice care au avut loc recent cu oficialii chinezi ar putea „sparge gheaţa” cu privire la o posibilă mişcare în direcţia unei reduceri de datorii pentru ţările sărace. China ar putea astfel să dobândească un uşor avantaj politic la un cost relativ redus pentru instituţiile sale financiare.

„Din punctul de vedere al instituţiilor chineze, nu este vorba de o sumă importantă. Este în avantajul Chinei să facă această mişcare”, atât din punct de vedere economi cât şi politic, a declarat David Malpass.

Guvernatorii băncilor centrale, miniştri de Finanţe şi participanţi din peste 180 de ţări sunt aşteptaţi începând de luni la Washington, pentru reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

China cumpără masiv aur și petrol și pune Occidentul pe gânduri

The Economist: Planul economic hazardat al lui Xi Jinping care va înfuria lumea