avion supersonic

18 august 2021, 14:01

Proiectul urmarste să ofere aparate care să zboare de la New York la Londra în doar trei ore și jumătate, de la Nwark la Frankfurt în patru ore și, eventual, de la San Francisco la Tokyo în șase ore. Va avea o capacitate de a transporta 65 de pasageri. Va urcă până la 11.000 de metri și va avea o viteză de Mach 1,2.

BILL SHOEMAKER, pilotul şef de încercare al Boom Supersonic: Voi fi primul pilot care va testa prototipul XB 1 şi există potenţialul penru nervozitate şi nelinişte la primul zbor şi asta este ceva real. Pe măsură ce ne apropiem de primul zbor acestea se vor disipa.

Compania  construiește un prototil la scară 1 la 3 care, se speră, va zbura la sfârșitul anului viitor. Tot în 2022 va începe construirea fabricii unde vor fi realiate primele componente.

BLAKE SCHOLL, preşedintele şi fondatorul Boom Supersonic: Trebuie să ne amintim că avionul Concorde a fost proiectat cu 60 de ani în urmă cu tehnologie simplă, pe hârtie şi tuneluri (aerodinamice, n. red) şi motoare miliare convertite, iar acum avem jumătate de secol de progres în tehnologiile aerospaţiale.

În 2025, primul avion de transport supersonic va rula pe pistă și vor începe testele. Președintele Boom Supersonic promite că aeronava va zbura doar cu un tip de combustibil prietenos cu mediul inconnjurator realizat din carbon extras din atmosfera. United Airlines a semnat deja un precontract pentru achiziționarea a 15 aparae, cu posibilitatea de a cumpără încă 35.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite