Avertizare de imagini spectaculoase! Aurora boreală – cadre superbe surprinse din România. Câteva explicații științifice
Magie pe cerul nopţii după o furtună geomagnetică uriaşă, cea mai puternică din ultimii 18 ani. Aurora boreală a putut fi văzută şi la altitudini joase, din regiuni ale Pământului unde în mod obișnuit aceasta nu este vizibilă. Şi în România, fenomenul a fost fotografiat şi filmat din aproape toate zonele ţării. Atenție, urmează imagini spectaculoase!
Din sud în nord, din vest în est, peste tot în România a fost vizibilă aurora boreală. În culori intense, care au luminat tot cerul nopții!
Aurora boreală a putut fi văzută și la latitudini mai joase, ca urmare a unei furtuni geomagnetice severe.
Astronomul Adrian Șonka, de la Observatorul Astronomic din București, a explicat pentru Știrile TVR cum apare acest fenomen.
„Când se întâmplă așa ceva, de obicei câmpul magnetic lasă particulele de la Soare să intre în atmosferă, de obicei nu le lasă, acum intră mai multe, și noi putem vedea pe cer atmosfera de lumină, cum se aprinde oxigenul, azotul din atmosferă, dau lumină pentru că primesc energie în plus de la Soare sub formă de lumină, și astea sunt aurorele boreale. De obicei se văd de la polii magnetici ai Pământului, Polul Nord, Polul Sud, acolo se produc și de obicei acolo se văd în fiecare seară, practic. Când sunt erupții însă, ele sunt foarte intense și pot fi văzute de la depărtări mai mari.”

Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA a emis o avertizare rară de furtună geomagnetică severă și a alertat operatorii centralelor electrice şi ai navelor spaţiale aflate pe orbită să ia măsuri de precauţie.
Adrian Șonka, astronom: „Avem efectele obișnuite, pe care le cunoaștem, dar care se produc destul de rar, și anume – curent electric în atmosferă, care poate perturba liniile electrice; avem în spațiul cosmic radiații mai multe. Fenomenele astea s-au produs de milioane de ani.”
Astronomii se așteaptă ca aurora boreală să fie vizibilă și în noaptea care urmează, însă la o intensitate mai mică.
