Aventura pisicii Mittens, din Noua Zeelandă în Australia, pe calea aerului. A fost uitată în avion și a călătorit 24 de ore
O pisică a făcut mai multe călătorii cu avionul în 24 de ore decât majoritatea oamenilor, din greșeală. Proprietarii se pregăteau să se mute din țară şi au luat felina cu ei, în avion, unde a fost uitată.
Margo și familia sa s-au mutat din Noua Zeelandă la aproape 2500 de km distanță, în Australia, la Melbourne. Și sigur că au luat și pisica Mittens, din rasa Maine Coon.
Numai că, la sosire, tot așteptând să le fie debarcată mâța, au aflat de la funcționarii din aeroport că, din greșeală, Mittens a rămas în avion și a făcut cale-ntoarsă la Christchurch, de unde plecaseră.
Margo Neas, stăpâna lui Mittens: I-am întrebat: „Când ați descoperit că pisica nu a fost dată jos din avion?!” și mi-au răspuns „Tocmai ne-am dat seama”.
Proprietarii s-au speriat pentru că în compartimentul din avion în care sunt ținute animalele de companie sunt sub 7 grade Celsius, dacă echipajul nu e informat să dea drumul la încălzire.
Din fericire, imediat aeroportul a anunțat pilotul și Mittens n-a tremurat prea mult. Pisica a ajuns astfel înapoi de unde plecase.
Margo Neas, stăpâna lui Mittens: Și am zis bun, hai s-o aducem înapoi la Melbourne. Pare în regulă. Am avut o noapte nedormită, nu vă puteți imagina. N-a fost un început prea bun a noii noastre vieți la Melbourne, pentru că nu eram cu toții, nu era familia completă!
După a treia tură de 2500 de kilometri pe avion în nici 24 de ore, Mittens a ajuns cu bine la Melbourne.
Margo Neas, stăpâna lui Mittens: A țâșnit în brațele mele, s-a cuibărit acolo în cea mai afectuoasă îmbrățișare posibilă.
Familia spune că pisica și-a schimbat complet comportamentul și că a devenit mult mai afectuoasă după aventura aviatică nedorită.