Autorul atacului de la Londra este un britanic de origine sudaneză. Bărbatul refuză să coopereze cu autoritățile
Salih Khater are 29 de ani și e originar din Sudan; a venit în Marea Britanie ca refugiat, a primit cetățenia britanică și până acum nu a stârnit suspiciuni.
Vecinii spun că era modest, respectuos, și foarte tacut.
Părinții și frații, rămași în Sudan, sunt în stare de șoc și spun că nu poate fi vorba decât despre un accident, și nu despre un act terorist, pentru că Salih, spun ei, nu a avut niciodată porniri religioase.
Câteva persoane au fost rănite ieri, în fața clădirii simbol din Londra – palatul Westminster, sediul Parlamentului. Salih Khater a intrat cu mașina în oameni și apoi s-a izbit de bariere.
Chiar dacă nu a murit nimeni, londonezii sunt speriați.
Mai ales că nu e prima dată când are loc un asemenea atac.
Autoritățile iau în calcul transformarea unor laturi ale palatului Westminster în zone pietonale, pentru a preîntâmpina atacuri de acest gen.