Austria – Iordania 3-1 la Cupa Mondială de fotbal, victorie muncită pentru fosta adversară a României în preliminarii

Schmid (Austria, stânga) în duel cu Abu Taha (Iordania) / foto AP
17 June 2026, 09:08 (actualizat 17 June 2026, 09:10)

Echipa lui Rangnick și-a securizat cele trei puncte grație unui autogol în repriza secundă după o fază fixă și a unui penalty în prelungiri, urmând să se dueleze cu Argentina în etapa următoare.

Revenită la Cupa Mondială după o pauză de 28 de ani, Austria, echipa care a câștigat grupa României în preliminarii, și-a atins scopul în meciul de la San Francisco în fața debutantei Iordania.

Echipa din Asia și-a vândut însă scump pielea, pe fondul unui joc pragmatic dus spre extrem de elvii lui Rangnick. Europenii au controlat jocul în primele 20 de minute și au marcat prin mijlocașul lui Werder Bremen, Romano Schmid – șut necruțător din poziție centrală, în stânga lui Abulaia.

Din acel moment însă și până la pauză, austriecii le-au cedat inițiativa adversarilor, care au creat de mai multe ori pericol la poarta lui Schlager, având inclusiv o bară prin Olwan.

Cu fundașul Abualnadi titular în centrul defensivei, jucător care va evolua în Superliga României la Corvinul Hunedoara, Iordania a continuat să preseze și după pauză, reușind rapid egalarea după un contraatac finalizat de Ali Olwan, șut la colțul lung, bară-gol.

Aruncat în luptă în repriza secundă, veteranul Arnautovic avea să înscrie în minutul 68, după o gafă a portarului iordanian, însă golul a fost anulat cu ajutorul VAR pentru un henț prealabil la Posch.

Abulaila n-a mai avut ce face însă în minutul 77, când Sabitzer a bătut un corner de pe stânga, mingea l-a lovit în spate pe Al-Arab, talonat de Arnautovic, și a deviat în poarta vest-asiaticilor, 2-1.

În prelungirile meciului, europenii au primit și un penalty pentru un henț în careu al lui Obaid, iar Arnautovic a stabilit rezultatul final, 3-1.

În ciuda unei prestații solide, Iordania n-a reușit să evite înfrângerea și astfel Austria egalează la puncte Argentina în fruntea grupei J.

În meciul următor, Austria va întâlni Argentina pe 22 iulie la Dallas, iar Iordania va juca împotriva Algeriei pe 23 iunie la Santa Clara.

Grupa J

AUSTRIA – IORDANIA 3-1 (1-0)

Au marcat: Schmid ’20, Al-Arab ’77 autogol, Arnautovic ’90 pen / Olwan ’50.

Stadion ”San Francisco Bay Area Stadium”, Santa Clara, spectatori 69.000.

AUSTRIA: A. Schlager – Posch, Lienhart, Alaba (’59 Danso), Mwene (’59 Wanner) – Laimer, Seiwald, X. Schlager (’59 Chukwuemeka) – Schmid (’83 Wimmer), Kalajdzic (’46 Arnautovic), Sabitzer. Selecționer: Ralf Rangnick.

IORDANIA: Abulaila – Haddad (’81 Al Mardi), Abualnadi (’72 Obaid), Al-Arab, Nasib (’81 Al Rosan), Abu Taha – Al-Taamari (’88 Al Daoud), Al-Rashdan, Al-Rawabdeh, Al-Fakhouri (’88 Azaizeh) – Olwan. Selecționer: Jamal Sellami.

Arbitru: Beida (Mauritania).

Rezultate Cupa Mondială 2026:

Grupa A

Mexic – Africa de Sud 2-0, Coreea de Sud – Cehia 2-1

Grupa B

Canada – Bosnia 1-1, Elveția – Qatar 1-1

Grupa C

Brazilia – Maroc 1-1, Scoția – Haiti 1-0

Grupa D

SUA – Paraguay 4-1, Australia – Turcia 2-0

Grupa E

Germania – Curacao 7-1, Coasta de Fildeș – Ecuador 1-0

Grupa F

Olanda – Japonia 2-2, Suedia – Tunisia 5-1

Grupa G

Belgia – Egipt 1-1, Iran – Noua Zeelandă 2-2

Grupa H

Spania – Capul Verde 0-0, Uruguay – Arabia Saudită 1-1

Grupa I

Franța – Senegal 3-1, Norvegia – Irak 4-1

Grupa J

Argentina – Algeria 3-0, Austria – Iordania 3-1

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL MECIURILOR DE LA CUPA MONDIALĂ 2026

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite