AUDIO. Piloți mustrați după ce au mieunat și au lătrat pe o frecvență de control al traficului aerian

16 April 2026, 14:29

Un incident neobișnuit a avut loc pe 12 aprilie la Aeroportul Național Ronald Reagan din Washington, unde pe o frecvență de control al traficului aerian au fost auzite sunete de animale.

Potrivit unei înregistrări obținute de ATC.com, zgomotele nu proveneau de la vreun animal aflat la bord, ci de la piloți care imitau mieunături și lătrături. Aceștia au fost imediat mustrați de o altă voce de pe frecvență: „Ar trebui să vă comportați ca niște piloți profesioniști”.

Replica nu i-a oprit, iar zgomotele au continuat. La un moment dat, piloților li s-a spus ironic că „de asta încă zboară pe un RJ”, referire la avioanele regionale utilizate frecvent de piloții aflați la început de carieră.

Administrația Federală a Aviației (FAA) a transmis că regulamentele interzic conversațiile neesențiale sub altitudinea de 3.000 de metri și că orice posibilă abatere este investigată. Instituția a precizat că înregistrarea provine dintr-o sursă terță și urmează să fie verificată.

Incidentul ar fi avut loc pe frecvența „guard”, utilizată rar și rezervată situațiilor de urgență.

Dennis Tajer, reprezentant al sindicatului piloților American Airlines, a criticat comportamentul, subliniind că frecvența respectivă „nu este pentru divertisment”, ci are un rol esențial în siguranța zborurilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite