Audieri maraton în cazul doctoriței de la Brăila ucise în propriul cabinet. Criminaliștii de la București se alătură anchetei
E tensiune maximă la Brăila, după crima care a șocat o țară întreagă. Atenție, sunt informații cu impact emoțional! Deocamdată, nu există niciun suspect în acest caz, iar anchetatorii încă mai caută dovezi care sa ducă la prinderea criminalului care se plimbă liber de zeci de ore. Toate camerele de luat vederi din vecinătate sunt analizate în amănunt.
Audierile-maraton continuă la Brăila, în cazul doctoriței stomatolog găsită moartă în cabinetul său.
Anchetatorii încearcă să stabilească cine este criminalul. Îi ajută și o echipă de la Institutul Național de Criminalistică, ajunsă special de la București.
Cunoscuţii medicului nu-şi pot explica tragedia, iar brăilenii sunt îngroziţi că un criminal s-ar putea afla chiar lângă ei.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor.
Medicul nu a făcut niciodată o plângere la Poliţie. În schimb, soţul ei a reclamat în urmă cu câţiva ani că în curtea lor ar fi intrat câţiva indivizi şi ar fi furat lemne.
Surse din anchetă spun că din cabinet nu lipsesc bunuri de valoare. Doar telefonul mobil este de negăsit și cel mai probabil acesta este cheia. Găsirea lui ar putea duce la identificarea autorului.
În urmă cu două seri, femeia stomatolog a fost ucisă în propriul cabinet medical.
Trupul ar fi fost descoperit de femeia de serviciu. Fusese trimisă de soţul medicului sa vadă de ce întârzie să ajungă acasă. De altfel, bărbatul a fost audiat mai multe ore de procurori.
Doctorița intenţiona să-şi cumpere un pistol, după ce urmase cursuri de tragere în poligon.