Au fost anunțate nominalizările pentru premiile ”BAFTA”
Industria cinematografică face un nou pas către Oscaruri: au fost anunțate nominalizările pentru cele mai bune producții britanice – faimoasele premii BAFTA. Marele favorit este filmul ”Oppenheimer”, care deja a obținut mai multe Globuri de Aur. Dar printre favoriți sunt și câteva nume surpriză.
Filmul lui Cristopher Nolan despre controversatul om de știință care a condus proiectul bombei atomice americane, a fost nominalizat la nu mai puțin de 13 categorii – inclusiv cele mai râvnite: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal, Cillian Murphy.
Continuă așa-numita rivalitate ”Barbenheimer”, pentru că nu putea lipsi de la Bafta filmul ”Barbie”, care anul trecut a avut cel mai mare succes de box-office, și care este acum nominalizat, între altele, pentru cea mai bună actriță în rol principal – Margot Robbie, cele mai bune costume și cel mai bun scenariu oricinal.
Filmul istoric al lui Martin Scorsese, ”Crimele din Osage County”, este apreciat și de cei 8.000 de membri ai Bafta, cu 9 nominalizări, iar ”Sărmane Creaturi”, cu Willem Defoe și Emma Stone, a primit 11 nominalizări.
Gala premiilor va avea loc peste o lună și recompensează mai ales contribuțiile britanice la producțiile cinematografice ale anului precedent; nominalizările au fost doar anunțuri sobre, fără ceremonie, și s-au încheiat în nota elegantă cu care au și început, cu prezentarea actorilor Naomi Ackie și Kingsley Ben-Adir în fața unui public restrâns.