Atinşi de harul sfântului părinte. Cum a binecuvântat Papa un bebeluș din mulțime, în timpul vizitei la Iași
De-a lungul vieţii, Papa Francisc a atins pe mulţi cu harul lui. Aşa s-a întâmplat şi în timpul vizitei sale în România, când Sfântul Părinte a ţinut să fie aproape de copii, de vârstnici sau de cei în suferinţă. Anica Iancu a avut bucuria să-l cunoască atunci pe Papă, care a binecuvântat pruncul nou-născut pe care ea îl luase în braţe. Era bebeluşul unei tinere mame care era în mulţime, dar care nu ar fi avut nicio şansă să se apropie suficient de mult de Suveranul Pontif încât pruncul său să primească de la el harul divinităţii.
Anica Iancu a fost printre miile de credincioși care s-au strâns în Piața Palatului din Iași, pe 1 iunie 2019, când Papa Francisc a vizitat orașul. Pentru că era foarte aproape de traseul pe care urma să treacă papamobilul, s-a oferit să ia în brațe bebelușul unei tinere mame care se afla în mulțime, dar mai în spate. Nu o cunoştea, dar a vrut să facă asta pentru ca cel mic să poată fi binecuvântat de Papă. Iar Sfântul Părinte chiar s-a oprit în dreptul ei.
Anica Iancu: Când a venit Papa în fața noastră s-a uitat la el, l-a binecuvântat, m-am uitat la copil și când am văzut că și el a zâmbit și a făcut ochii mari, atunci și părintele s-a uitat la el și a zâmbit.
Momentul l-a emoționat atât de profund pe Papa Francisc, încât şi-a întrerupt discursul deja stabilit pe care îl rostea în faţa Palatului Culturii din Iași pentru a povești întâmplarea cu bebeluşul.
Papa Francisc, 1 iunie 2019, Iași: Nu vreau să termin înainte să vă povestesc o experienţă pe care am avut-o atunci când am intrat în piaţă. Era o persoană în vârstă, destul de în vârstă, bunică, şi avea în braţe nepotul, cam de două luni. Când am trecut, mi l-a arătat, zâmbind. Era un zâmbet complice, ca şi cum mi-ar fi spus: Iată, acum eu pot să visez! În acel moment m-am emoţionat şi nu am avut curajul să o aduc aici, în faţă. De asta am ţinut să vă povestesc. Bunicii visează atunci când nepoţii merg înainte, iar nepoţii au curaj atunci când prind rădăcini de la bunici.
Şase ani mai târziu, pe Anica Iancu am găsit-o la ea acasă, în satul băcăuan Bîrzuleşti. Are acum 85 de ani, dar momentul întâlnirii cu Papa la Iaşi îl are încă viu în amintire.
Anica Iancu: Toată lumea se îmbulzea că voia să îl vadă de aproape și era o tânără fată cu un cărucior și i-am zis dați-mi-l mie, ca să vi-l binecuvânteze. Cum l-am luat în brațe a și apărut Papa. A rămas papamobilul mai încet și l-a binecuvântat și a făcut OK și a rămas așa, zâmbind, când a plecat.
Pe mama bebeluşului nu a mai văzut-o de atunci, s-a pierdut în mulţime după momentul în care copilul a fost binecuvântat şi a revenit în braţele ei. Însă întâmplarea de atunci a adus-o pe Anica Iancu încă o dată aproape de Papa, pentru că Sfântul Părinte a invitat-o expres să îl viziteze la Vatican.
Anica Iancu: Am avut invitație la Vatican, că nu a reușit atunci să mă cunoască bine. A venit în grupul nostru, a întrebat a venit bunica, a venit bunica cu copilul? Și m-a binecuvântat și i-am sărutat inelul și mâna.
Anica Iancu a aflat la slujba din a doua zi de Paște despre moartea Papei Francisc. Simte că s-a rupt o bucată din sufletul ei, dar e fericită că l-a putut cunoaște și i-a putut simți bunătatea.