Atacuri în strâmtoarea Ormuz | SUA au lansat lovituri de autoapărare în Iran
Statele Unite au lansat noi atacuri in sudul Iranului o acţiune ce pune sub semnul întrebării menţinerea armistițiului dintre cei doi inamici. Loviturile au avut loc la câteva ore după ce negociatorii iranieni s-au întâlnit cu mediatorii qatarezi la Doha, pentru discuții în coordonare cu Washingtonul.
Divergenţele privind programul nuclear și sancțiunile impuse ţării islamice au întârziat încheierea unui acord. Regimul de la Teheran cere deblocarea a aproximativ 24 de miliarde de dolari din fondurile sale înghețate în străinătate.
Prin atacurile de astăzi, Statele Unite au vizat baze de lansare a rachetelor și ambarcațiuni care încercau să plaseze mine în apropierea Strâmtorii Ormuz.
Comandamentul Central american a precizat că atacurile au fost efectuate în autoapărare și au fost menite să protejeze trupele americane de amenințările reprezentate de forțele iraniene.
Iranul acuză SUA de încălcarea armistiţiului.
În replică, Iranul a amenințat că va riposta. Corpul Gărzilor Revoluționare a declarat că a doborât o dronă americană și a tras asupra unui avion de vânătoare care a intrat în spațiul aerian iranian. Nu a specificat însă când s-a întâmplat acest lucru.
În ciuda acestor tensiuni, secretarul de stat american, Marco Rubio, a anunţat că un acord cu Iranul este încă posibil.
Marco Rubio: Va dura câteva zile să ne liniștim, chiar și cu dezacordurile legate de un cuvânt, o propoziție. Ori va fi un acord bun, ori nu va fi niciunul.
Seful diplomatiei americane a insistat că traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz trebuie reluat.
Marco Rubio – secretar de stat al SUA: Strâmtoarea Ormuz trebuie să fie deschisă. Va fi deschisă într-un fel sau altul, așa că trebuie să fie deschisă. Ceea ce se întâmplă acolo este ilegal. Este ilegal. Este nesustenabil pentru lume. Este inacceptabil.
Rușii nu sunt în favoarea sistemului de taxare. Chinezii nu sunt în favoarea unui sistem de taxare. Adică, nu există nicio țară din lume care să fie în favoarea unui sistem de taxare, cu excepția regimului din Iran.
Între timp, liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a transmis un mesaj în care declară că Orientul Mijlociu nu va mai servi drept scut pentru bazele americane.
Din cealalta parte a lumii, Donald Trump şi-a prezentat planurile privind distrugerea celor 450 de kilograme de uraniu îmbogăţit al Iranului.
Preşedintele american a transmis că acesta va fi fie transportat în Statele Unite, fie tratat la faţa locului în colaborare cu Iranul, fie dus într-un alt loc. Comisia pentru Energie Atomică va fi martoră a acestui proces, a mai notat liderul de la Casa Albă.

