Atacul asupra premierului slovac, condamnat de liderii lumii. Casa Albă: Președintele și prima doamnă se roagă pentru o recuperare rapidă
Lideri din întreaga lume şi-au exprimat consternarea față de ceea ce s-a întâmplat și îngrijorarea privind starea de sănătate a premierului. Necesitatea exprimării civilizate a opiniilor diferite constituie subiectul central al multor mesaje venite din partea oficialilor. Ei trag un semnal de alarmă privind discursurile care incită la ură în societate.
Președintele Franței s-a declarat șocat de tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico. „Condamn cu fermitate acest atac. Gândurile și solidaritatea mea se îndreaptă către el, familia sa și poporul slovac„, a transmis într-un mesaj pe rețelele de socializare liderul de la Elysee.
Liderul de la Casa Albă a declarat într-un mesaj pe rețelele de socializare că este îngrijorat de întreaga situație. Joe Biden a precizat că Statele Unite sunt gata să ofere sprijin dacă va fi nevoie.
Karine Jean-Pierre, purtător de cuvânt Casa Albă: Președintele și-a exprimat alarmarea și profunda îngrijorare în legătură cu atacul. După cum a spus președintele, el și prima doamnă se roagă pentru o recuperare rapidă. Gândurile noastre sunt alături de familia sa și de poporul slovac. Condamnăm acest act oribil de violență, iar ambasadele noastre sunt în strânsă legătură cu guvernul și sunt pregătite să acorde asistență.
Atacul asupra lui Robert Fico este reprobabil, indiferent care ar fi motivele, a spus și cancelarul Germaniei.
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: Trebuie să fim cu toţii de acord că nu trebuie să existe violenţă. Democrația se caracterizează prin exprimarea non-violentă a diferențelor de opinie. Și așa trebuie să rămână. Și statul trebuie, de asemenea, să-și impună monopolul asupra utilizării forței.
„Condamn cu fermitate astfel de acte extremiste, care amenință valorile noastre europene fundamentale” a transmis și președintele României, Klaus Iohannis, pe rețelele de socializare.
„Normal, condamnăm acest atac în cei mai fermi termeni cu putinţă. Considerăm că este absolut inacceptabil – aceasta este cu adevărat o mare tragedie. Sperăm că domnul Fico va reuşi să-şi revină şi să se facă bine cât mai repede. Îi urăm însănătoşire grabnică„, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru cotidianul rus Izvestia.
În timp ce se pregătea pentru o vizită în China, preşedintele rus Vladimir Putin a făcut miercuri un gest rar de a trimite o telegramă preşedintei slovace Zuzana Caputova în legătură cu tentativa de asasinat.
„Am fost indignat să aflu despre atentatul asupra vieţii preşedintelui guvernului Republicii Slovace, Robert Fico. Nu poate exista nicio justificare pentru această crimă monstruoasă”, a transmis Putin. „Îl cunosc pe Robert Fico ca fiind un om curajos şi hotărât. Sper foarte mult că aceste calităţi îl vor ajuta să supravieţuiască acestei situaţii dificile”, a adăugat preşedintele rus.
Ca răspuns la atacul asupra premierului Robert Fico, guvernul slovac consolidează măsurile de securitate în legislativ și ia, de asemenea, măsuri pentru siguranța membrilor executivului. În Parlament au fost oprite vizitele, iar sesiunea este suspendată provizoriu.
Între timp, politicienii de la Bratislava au făcut un armistițiu concentrându-se pe starea de sănătate a premierului.