Atac armat într-o biserică din Texas. Un copil de cinci ani este în stare critică, atacatoarea, ucisă

Poliție SUA
Poliție SUA
12 februarie 2024, 08:57

Două persoane, dintre care un băieţel de cinci ani, au fost rănite de o femeie care a deschis focul, înainte de a fi împuşcată, în uriaşa biserică a celebrului pastor şi teleevanghelist Joel Osteen, în Texas, unul dintre cele mai mari temple religioase ale Statelor Unite, a anunţat duminică poliţia, notează AFP.

Înarmată cu o puşcă şi însoţită de un copil, atacatoarea a intrat în jurul orelor 14.00 (20.00 GMT) în biserică, un fost stadion interior cu o capacitate de 16.800 de locuri, a declarat într-o conferinţă de presă şeful poliţiei din Houston, Troy Finner.

Femeia a început să tragă, dar poliţişti în timpul liber aflaţi la faţa locului au răspuns rapid şi au ucis-o, a adăugat el.

Un copil de cinci ani este „în stare critică” la spital, iar un bărbat de aproximativ cincizeci de ani a fost împuşcat într-un picior, a continuat şeful poliţiei.

Atacul a avut loc între două slujbe religioase, chiar înainte de începerea slujbei în spaniolă, a declarat pastorul Osteen, 60 de ani, ale cărui predici transmise în direct la televiziune sunt urmărite de milioane de persoane în fiecare săptămână.

El s-a declarat „bulversat” de atacul armat. „Nu îmi pot imagina dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în timpul slujbei de la 11 dimineaţa„, a spus el într-o conferinţă de presă, adăugând că se va ruga pentru victime şi pentru atacatoare.

Cu mai multe arme decât locuitori, Statele Unite au cea mai mare rată a mortalităţii prin arme de foc dintre toate ţările dezvoltate.

Atacurile armate sunt un flagel recurent pe care guvernele succesive au fost până în prezent neputincioase să-l oprească, numeroşi americani rămânând foarte ataşaţi de armele lor. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite