Associated Press a fost exclusă din Biroul Oval, în pofida ordinului judecătoresc care îi acordă acces

Donald Trump, Joe Biden, Jeff Zients, Susie Wiles, Biroul Oval, Casa Albă / Profimedia Images
15 aprilie 2025, 12:53

Associated Press (AP) a fost din nou exclusă din Biroul Oval, încălcând un ordin judecătoresc care acordă acces jurnaliştilor săi, a raportat marţi agenţia de ştiri americană, informează dpa.

Casa Albă a interzis participarea a doi reporteri ai AP la conferinţa de presă de luni a preşedintelui american Donald Trump cu omologul său din Salvador, Nayib Bukele, a scris agenţia, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, o instanţă federală a ordonat Casei Albe să acorde AP acces în Biroul Oval, în avionul prezidenţial Air Force One şi alte zone ori de câte ori acestea sunt deschise altor jurnalişti. Guvernul SUA a făcut apel la decizia instanţei.

AP a dat în judecată trei oficiali guvernamentali americani pentru decizia de a interzice reporterilor săi să participe la evenimente, decizie care a venit ca răspuns la refuzul agenţiei de a-şi alinia stilul editorial la un ordin executiv al preşedintelui Donald Trump prin care Golful Mexic a fost redenumit Golful Americii.

Ne aşteptăm la restabilirea de către Casa Albă a participării AP la grupul de presă (al Casei Albe) începând de astăzi, aşa cum este prevăzut în ordinul de încetare a interdicţie”, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a AP, Lauren Easton. Casa Albă nu a făcut iniţial comentarii.

Denumirea Golful Mexic pentru golful de pe coasta sudică a SUA este folosită încă din secolul al XVI-lea.

Conform ordinului preşedintelui Trump, schimbarea denumirii se aplică zonei până la graniţele maritime ale Mexicului şi Cubei.

Agenţiile de ştiri europene şi grupurile care susţin libertatea presei au criticat restricţiile pe care Casa Albă le-a impus AP, considerată una din cele mai importante agenţii de ştiri din lume.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă