Armata ucraineană are nevoie de soldaţi. „Vreau ca războiul să se termine. Pentru aceasta, trebuie să participi tu însuţi, nu merge altfel. Războiul nu se termină singur, fără noi. Este nevoie de oameni!”
Acum doi ani, când ruşii au invadat Ucraina, numeroşi bărbaţi s-au dus la centrele de recrutare pentru a se oferi voluntari în armată. Acum, entuziasmul a mai scăzut, observă agenţiile de presă internaţionale. Însă armata are nevoie de soldaţi, aşa că autorităţile încearcă să convingă tinerii să se înroleze.
Ucraina intră în cel de al treilea an de război cu o situaţie destul de dificilă pe frontul din estul ţării. Lipsa sprijinului militar din partea occidentului începe să se simtă. De asemenea, armata are nevoie de mai mulţi oameni pentru a lupta pe front. În condiţiile în care mulţi ucraineni încearcă să scape de stagiul militar şi de mobilizare, parlamentarii sunt gata să schimbe legea.

Vadim Ivchenko, parlamentar: Ştim cu exactitate că, după această lege, foarte mulţi oameni vor fi mobilizaţi, mulţi dintre ei vor fi trimişi pe câmpul de luptă şi că multe familiile vor suferi pierderi.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că sprijinirea Ucrainei este prioritatea aliaților
O decizie importantă în acest proces de recrutare le revine medicilor, care trebuie să confirme cine este apt sau nu pentru stagiul militar.
Olga Yevchenko, şefa comisiei medicale: Desigur că este dificil să iei o decizie, este dificil pentru întreaga echipă, când o persoană tânără pleacă la război şi este sănătoasă. Ştii întotdeauna că se poate încheia rău. Este dificil. Este cava mai uşor cu persoanele în vârstă, dar cu tinerii este complicat.
Propunerea legislativă este menită să crească numărul celor mobilizaţi cu 400 de mii de persoane, majoritatea cu vârsta până în 30 de ani. Unii ucraineni sunt pregătiţi să intre voluntar în armată, în timp ce alţii caută să scape.
Pavlo Petoyakov, voluntar: Sunt îngrijorat de ceea ce se întâmplă în ţară. Sunt îngrijorat de atacurile cu rachete ale Federaţiei teroriste ruse, dar vreau ca războiul să se termine. Pentru aceasta, trebuie să participi tu însuţi, nu merge altfel. Războiul nu se termină singur, fără noi,este nevoie de oameni.

Lupte intense în estul Ucrainei. Oamenii continuă să fugă din Avdiivka, dar și din localitățile apropiate
„Am unele îndoieli despre cum voi fi folosit pe linia frontului. Sigur, pot fi instruit să fac ceva pentru a ucide mulţi ruşi. Dar, deocamdată, nu înţeleg ce aş putea face. Mă văd mai folositor pentru ţară de acasă decât pe linia frontului. Acest lucru s-ar putea schimba pe viitor, pentru că nu poţi fi sigur sută la sută de nimic”.
Analiştii militari atrag atenţia că din cauza lipsei soldaţilor, în rândul armatei ucrainene intervine oboseala pentru că militarii din prima linie nu au timp să se mai odihnească suficient între bătălii.