Armata SUA, pregătită să lovească Iranul. Trump nu a luat decizia finală
Armata americană este pregătită să atace Iranul încă din acest sfârșit de săptămână, transmit CNN și CBS News, citând surse multiple. Donald Trump nu a luat însă o decizie finală. Oficialii din securitate l-au informat pe președinte despre toate opțiunile pe care le are pe masă.
Un colos militar, portavionul USS Gerald Ford, se alătură în aceste zile grupului de luptă al portavionului Abraham Lincoln și intră în raza de acțiune a Comandamentului Central al SUA. Casa Albă a fost informată că armata ar putea fi pregătită pentru un atac până la sfârșitul săptămânii.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că există multe motive și argumente care ar putea fi invocate pentru o lovitură împotriva Iranului. Ea a subliniat că președintele poartă discuții cu numeroase persoane, în special cu echipa sa de securitate națională, și tratează situația cu seriozitate, având în vedere interesul superior al Statelor Unite, al armatei și al poporului american atunci când ia decizii privind o eventuală acțiune militară.
Înalți oficiali din domeniul securității s-au reunit ieri în Situation Room din Casa Albă, spațiul destinat deciziilor de criză. Potrivit unei surse CNN, Donald Trump a argumentat în privat atât în favoarea, cât și împotriva unei acțiuni militare și și-a întrebat consilierii și aliații care este cea mai bună linie de acțiune.
Iranul ar dori aproximativ două săptămâni pentru a reveni cu o poziție, după negocierile indirecte de marți, de la Geneva, care nu au dus la rezultate concrete.
Întrebată cât timp este dispus președintele să acorde înainte de a lua în considerare o acțiune militară și dacă există un termen limită pentru un acord, Karoline Leavitt a răspuns că este o întrebare legitimă, dar nu va stabili termene limită în numele președintelui Statelor Unite.
Donald Trump a fost informat și de emisarii săi, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au negociat cu Iranul prin intermediul mediatorilor din Oman.
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că țara sa este pregătită să accepte orice măsuri de verificare pentru a demonstra că nu urmărește obținerea armei nucleare.
Cu toate opțiunile pe masă, președintele Statelor Unite își petrece mult timp analizând situația Iranului, a subliniat o altă sursă. Un posibil reper pentru calendarul diplomatic este vizita secretarului de stat Marco Rubio în Israel, programată la finalul săptămânii viitoare, potrivit presei de la Ierusalim.

