Armata israeliană avansează spre Rafah. Premierul spune că este cheia înfrângerii Hamas

12 februarie 2024, 19:16

Israelul face apel către agențiile Națiunilor Unite să ajute la evacuarea civililor din zonele de război din Gaza. Armata avansează spre Rafah, unde azi-noapte a avut loc o operațiune specială, în timpul căreia au fost eliberați doi ostatici. Premierul Benjamin Netanyahu spune că orașul de la granița cu Egiptul este cheia înfrângerii Hamas.

Puține vorbe și multe lacrimi. Așa a fost reîntâlnirea celor doi ostatici, eliberați de armata israeliană, cu familiile lor.

O operațiune în orașul de la granița cu Egiptul, Rafah, a făcut posibilă eliberarea celor doi, care au petrecut 129 de zile în captivitate.

Armata israeliană a vizat o serie de obiective ale Hamas. Într-una din clădirile care găzduia un centru de control al teroriștilor au fost gășiți Luis și Fernando, răpiți pe 7 octombrie, anul trecut.

Danile Hagari, purtător de cuvânt IDF: La ora 1,49 AM forțele speciale au pătruns într-o clădire din centrul oraşului Rafah. Acolo, la etajul al doilea, Hamas îi ţinea pe Louis şi Fernando. Erau terorişti înarmaţi în clădire şi în cele din vecinătate. Din momentul în care a început să se tragă, trupele speciale i-au apărat pe Louis şi Fernando cu trupurile lor.

Yael Frenkel Nir, dicrector adj. al centrului medical Sheba: Starea lor pare bună. Ne aflăm în etapa evaluărilor preliminare, facem analize şi, din cauza perioadei atât de lungi în captivitate, vom face mai multe teste în următoarele zile.

Operațiunea “Mâna Aurie” a fost pregătită din timp și este semnalul că ofensiva armatei israeliene se mută spre această localitate din sudul Fâșiei Gaza, iar populația este sfătuită să se refugieze spre nord.

Benjamin Netanyahu, premierul israelian: Zonele pe care le-am eliberat în nordul Rafah, sunt multe zone acolo, dar acum lucrăm la un plan detaliat pentru strămutare şi asta am făcut până acum. Nu ne purtăm cu mănuşi în această privinţă. Este parte a războiului nostru de a-i proteja pe civili. Hamas face eforturi ca să-i rănească.

Armata israeliană a anunțat că a mai pierdut doi soldați în operațiunile terestre din Gaza, ridicând la 229 numărul victimelor în rândul Tsahalului.

Hamas susține că în operațiunea din Rafah au murit cel puțin 100 de oameni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite