Arhitecții și urbaniștii au soluții pentru eliminarea aglomerației din București
Șantierele, numărul mare de mașini, transportul public lent și lipsa sensurilor unice sunt câteva dintre problemele care contribuie la supra-aglomerarea traficului din Capitală. Polițiștii de la Brigada Rutieră le-au trecut pe lista neagră, iar arhitecți și specialiști în mobilitate urbană spun că au soluții pentru a transforma în bine Bucureștiul.
Șoferii, dar și polițiștii constată în fiecare moment al zilei care sunt problemele care aglomerează traficul în București.
În plus, lipsa parcărilor, prezența camioanelor, ineficiența transportului public, mașinile de salubritate duc de multe ori la blocaje. La toate acestea se adaugă, mai nou, șantierele.
Potrivit Poliției, zilnic în Capitală se deschid în medie 85 de șantiere pentru remedierea unor avarii survenite inopinat. Problema este că multe dintre acestea fie nu respectă termenul de execuție, fie sunt lăsate de izbeliște.
Polițiștii rutieri spun că altă ar fi situația dacă am avea: mai multe benzi de autobuz, sensuri unice, parcări de tip park and ride în fiecare sector și dacă s-ar permite trotinetelor, bicicletelor și motocicletelor să circule pe benzile de autobuz.
Capitala nu are nici un Plan Urbanistic General (PUG) valabil care să dea o direcție clară mobilității.
Potrivit datelor oficiale, în București și Ilfov sunt înmatriculate aproape 1,9 milioane de mașini. Pe lângă acestea, alte 300.000 de vehicule intră și ies zilnic din Capitală.

