Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, aliații Israelului în Orientul Mijlociu

30 octombrie 2023, 15:31

În 2020, Emiratele Arabe Unite au devenit primul stat din Golf care a recunoscut Israelul. Iar acum, după lungi negocieri coordonate de Statele Unite, urma s-o facă şi Arabia Saudită, fapt confirmat chiar de preşedintele american Joe Biden. Însă totul a fost dat peste cap de atacul sângeros al Hamas împotriva Israelului, din 7 octombrie. Iar Orientul Mijlociu a început din nou să fiarbă.

„Sunt convins că unul dintre motivele pentru care Hamas a atacat în acel moment – şi nu am o dovadă în acest sens, dar aşa îmi spune instinctul – a fost progresul pe care l-am făcut pentru integrarea regională a Israelului şi a integrării regionale în ansamblul său”, a spus Biden.

Israelul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au un duşman comun, Iranul. Teocraţia şiită de la Teheran îşi doreşte controlul regiunii şi sprijină grupări teroriste în tot Orientul Mijlociu.

„Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au făcut în ultima perioadă eforturi susţinute pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul. Aceste ţări au un duşman comun, Iranul, şi în mod evident echilibrarea factorilor de putere în Orientul Mijlociu este, din punctul de vedere al saudiţilor şi al celor din EAU, un lucru absolut necesar. Să nu uităm că cele două mari producătoare de petrol, Arabia Saudită şi EAU, sunt afectate în mod direct de conflictul din aceste zile, pentru că preţul petrolului cunoaşte fluctuaţii destul de mari”, a precizat Siviu Sergiu, consultant politic.

Răzvan Munteanu, analist politică externă: “Din punct de vedere geopolitic, este evident că Arabia Saudită are tot interesul să contrabalanseze influenţa iraniană în regiune. Şi nu este doar interesul Arabiei Saudite, ci şi interesul altor actori precum Egipt. Egipt priveşte în mod oficial Frăţia Musulmană ca una dintre principalele ameninţări la securitatea naţională. Hamas este o ramură a Frăţiei Musulmane, iar Iranul sprijină aceste grupări în regiune. (…) Dacă vedem momentul în care a avut loc acest atac terorist din data de 7 octombrie al Hamas împotriva Israelului vedem că el vine pe fondul unor confirmări venite de la Casa Albă, conform cărora existau negocieri între Israel şi Arabia Saudită, pentru ca saudiţii să se alăture acordurilor Abraham”.

În septembrie 2020, Donald Trump oficializa la Casa Albă relaţiile diplomatice dintre Israel, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain. Prin Acordurile Abraham, aşa cum au fost numite, cele două ţări arabe recunoşteau existenţa statală a Israelului. Ulterior, s-au alăturat alte două state musulmane, Maroc şi Sudan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite