Ar putea Trump să se grațieze dacă este ales din nou președinte? Ar putea fi încarcerat cât ar fi în funcție? Ce drepturi mai are un infractor?
Niciun fost președinte al Statelor Unite și niciun candidat republican la cea mai înaltă funcție în stat nu a mai avut eticheta de “infractor”, valabilă acum pentru Donald Trump, după ce a fost găsit vinovat de 34 de capete de acuzare în dosarul “Bani contra tăcere”. CNN oferă răspunsuri la câteva dintre întrebările impuse de situația fără precedent, din care cea mai arzătoare: ce drepturi mai are acum Donald Trump?
Ce nu au voie să facă infractorii?
Depinde de stat. În New York, unde Trump a fost găsit vinovat, există „consecințe colaterale” ale condamnării pentru o infracțiune.
Important este că, în New York, infractorii nu pot ocupa multe funcții publice, inclusiv posturi alese. Însă Trump nu mai este rezident al statului New York.
În Florida, infractorii își pierd drepturile civile, inclusiv posibilitatea de a ocupa funcții publice și de a face parte dintr-un juriu.
Deși nu poate ocupa funcții în Florida sau New York, nu există nimic în Constituție care să îi interzică să candideze la președinție.
Își poate recupera Trump drepturile?
În New York, un infractor poate solicita un certificat de bună conduită pentru a-și restabili toate drepturile după o anumită perioadă de timp.
Acuzațiile împotriva lui Trump sunt infracțiuni de clasa E, pentru care perioada este de 3 ani.
Florida cere ca infractorii să solicite clemență prin intermediul unui consiliu special, dar în cazul condamnărilor din afara statului, precum cea a lui Trump, solicitarea se transmite statului în care persoana a fost condamnată.
Dacă va fi reales, Trump ar putea să se grațieze?
Nu și în acest caz.
Președinții au puterea de a emite grațieri pentru infracțiuni federale. Trump a fost condamnat pentru o infracțiune în instanța statului New York. Acest lucru ar necesita grațierea guvernatorului statului New York, democrata Kathy Hochul, care a lăudat condamnarea sa.
Mai poate vota Trump?
Cel mai probabil.
Trump este rezident în Florida, iar Florida se supune legislației din New York în ceea ce privește votul infractorilor. New York le permite infractorilor să voteze atâta timp cât nu sunt încarcerați.
Va face Trump pușcărie?
Sentința va fi pronunțată pe 11 iulie, cu 4 zile înainte de Convenția Națională Republicană din Milwaukee.
Judecătorul Juan Merchan ar putea, din punct de vedere tehnic, să îi impună pedeapsa cu închisoarea – infracțiunea de falsificare a registrelor de afaceri poate fi pedepsită cu până la 4 ani de închisoare. Dar Trump a fost condamnat pentru infracțiuni de clasa E, cel mai mic nivel din legislația din New York. De asemenea, este la prima abatere. Magistratul Merchan ar putea lua însă în considerare faptul că Trump a încălcat în mod repetat un ordin privind restrângerea libertății de exprimare publică privind dosarul.
Dacă Trump este ales președinte și judecătorul cere închisoare, ar putea fi Trump încarcerat cât timp este în funcție?
Nimeni nu știe exact.
O pedeapsă cu închisoarea pare încă relativ puțin probabilă pentru infracțiunile de care a fost găsit Trump vinovat. Este posibilă implicarea Curții Supreme a SUA sau amânarea sentinței până după încheierea mandatului său.
Este de asemenea posibilă o grațiere din partea guvernatorului din New York, în interesul țării.
A fost cineva la închisoare pentru falsificare de documente de afaceri în New York?
Da. Un studiu al cazurilor anterioare realizat de site-ul juridic Just Security a găsit numeroase exemple de pedepse cu închisoarea pentru această infracțiune.
Poate Trump să călătorească în străinătate?
Condamnarea lui Trump nu îl împiedică în mod automat să dețină un pașaport american. Dar ar putea îngreuna călătoriile în unele țări.
38 de țări nu le permit infractorilor să intre, potrivit World Population Review, care precizează că unele dintre aceste state refuză intrarea infractorilor „din start”, în timp ce altele fac acest lucru doar după ce o astfel de condamnare este „dezvăluită”.
Pe această listă se află Canada, Mexic, precum și Australia, China și Africa de Sud.
Ar putea face Congresul ceva pentru a-l împiedica pe Trump să preia funcția supremă?
Din punct de vedere tehnic, da. Dar este puțin probabil. Potrivit unei decizii de anul acesta a Curții Supreme, Congresul ar putea să-l țină pe Trump în afara buletinelor de vot dacă ar adopta o măsură specială, prin care să stabilească faptul că acesta a luat parte la o insurecție. Ipoteza nu se aplică și cazului din New York și este improbabilă în condițiile în care republicanii controlează Camera Reprezentanților.
Constituția permite, de asemenea, ca persoanele care sunt puse sub acuzare de către Cameră și condamnate de către Senat să fie excluse din funcțiile federale. Trump a fost pus sub acuzare de două ori în calitate de președinte, dar a fost achitat de două ori în Senat.
Dacă ar fi ales președinte, Trump ar putea obține autorizație de securitate?
Ar fi dificil pentru oricine care a fost condamnat pentru o infracțiune să obțină autorizație de securitate.
Dar președinții nu trebuie să obțină autorizație de securitate. În esență, alegătorii le-au dat acces la toate secretele țării.
Care a fost infracțiunea pe care Trump a comis-o și care a transformat delictele din cele 34 de capete de acuzare în infracțiuni?
Falsificarea registrelor comerciale este o infracțiune în New York, cu excepția cazului în care infracțiunea este comisă cu intenția de a comite o altă infracțiune.
În acest caz, celelalte infracțiuni au fost încălcări ale legislației federale privind campania electorală.

