Aproape patru milioane de copii din Ucraina au început un nou an şcolar. Militarii ucraineni: ”Sarcina noastră este să vă apărăm, a voastră este să învățați!”

Aproape patru milioane de copii din Ucraina au început un nou an şcolar
Aproape patru milioane de copii din Ucraina au început un nou an şcolar
2 septembrie 2022, 12:53

Directoarea adjunctă a unui liceu din Kiev a recunoscut pentru Xinhua că noul an şcolar nu va fi uşor, nici pentru elevi, nici pentru profesori.

Principalele provocări sunt emoţiile provocate de raidurile aeriene, internetul instabil şi lipsa gadgeturilor pentru învăţământul online, a explicat Svitlana.

De la începerea conflictului, Ministerul ucrainean al Educaţiei şi Ştiinţei a introdus trei modele de învăţământ: la distanţă, în format fizic şi în format mixt, a spus ea.

„Şcolile sunt acum obligate să se asigure că elevii primesc educaţie în formatul care este cel mai sigur pentru ei”, a mai spus Svitlana.

Cifrele oficiale arată că 1,78 milioane de elevi ucraineni au ales învăţământul la distanţă, 1,25 milioane formatul mixt şi 864.500, majoritatea în regiunile în care nu există acţiuni militare, au ales cursurile cu prezenţă fizică.

„Liceul nostru a ales o formă mixtă de educaţie, care oferă o combinaţie de învăţământ cu prezenţă fizică şi la distanţă. Este destul de confortabil pentru copii”, a mai spus Svitlana.

În acelaşi timp, a subliniat ea, volumul de muncă al profesorilor ucraineni a crescut semnificativ, deoarece aceştia trebuie să gestioneze atât cursurile online, cât şi cele din clase.

„Din 100 de profesori din şcoala noastră, circa 30 au renunţat. Principalul motiv pentru care aceştia renunţă este mutarea în alte regiuni mai sigure ale ţării sau plecarea în străinătate pentru o şedere temporară. Cu toate acestea, datorită profesorilor care vin din alte regiuni, şcolile din Kiev nu vor duce lipsă de cadre didactice”, a mai spus ea.

Totodată, a subliniat ea, numărul elevilor din şcolile de la Kiev a crescut deoarece multe familii strămutate în interiorul ţării şi-au găsit adăpost în capitala Ucrainei.

Apărătorii noștri salută copiii cu începutul unui nou an școlar, a transmis consilierul ministrului Afacerilor Interne din Ucraina, Anton Gherașenko, pe Twitter.

Sarcina noastră este să te apărăm, iar sarcina ta este să înveți! Cel mai mare vis al meu este ca copiii să înceapă următorul an școlar într-o Ucraina liniștită, cu părinții lângă ei.”, este mesajul emoționant pe care militarii ucraineni l-au transmis copiilor, la începtul anului școlar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite