Antony Blinken, la Tel Aviv, pentru a obține un acord de încetare a focului în Gaza. ”Este, probabil, ultima oportunitate de a aduce ostaticii acasă”

19 august 2024, 07:30 (actualizat 19 august 2024, 12:45)

„Este, poate, ultima şansă de a obţine încetarea focului între Israel şi Hamas şi de a-i aduce pe ostatici acasă” – a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, aflat la Tel Aviv. Prima întâlnire a fost cu preşedintele israelian Isaac Herzog. După 10 luni de război, mediatorii din acest conflict – Qatar, Statele Unite şi Egipt – n-au reuşit să aducă Israelul şi Gruparea Hamas la un numitor comun.

Negocierile pentru încetarea focului și eliberarea tuturor ostaticilor care încă se află în mâinile Hamas au fost reluate la Doha, săptămâna trecută. Și, inițial, existau speranțe că se va ajunge la un acord. Gruparea Hamas afirmă însă că ”speranțele sunt o iluzie, atâta vreme cât Israelul nu se retrage complet din Fâșia Gaza.”

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avertizat luni că aceasta este „poate ultima” şansă de a se ajunge la un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, după mai bine de zece luni de război.

Este un moment decisiv, este probabil cea mai bună, poate ultima oportunitate de a aduce ostaticii acasă, de a obţine o încetare a focului şi de a pune pe toată lumea pe calea către pace şi securitate de durată”, a declarat Antony Blinken în timpul unei întâlniri la Tel Aviv cu preşedintele israelian Isaac Herzog, în cea de-a noua vizită în regiune de la începutul războiului, în octombrie anul trecut.

Şeful diplomaţiei americane a mai declarat că „a sosit timpul să se întâmple asta”. „Acesta este, de asemenea, momentul să ne asigurăm că nimeni nu face nimic care ar putea deraia procesul”, a adăugat el.

„Lucrăm pentru a ne asigura că nu există escaladare sau provocări sau orice acţiune care ar putea, în vreun fel, să ne îndepărteze de acest acord sau să extindă conflictul în alte locuri sau să escaladeze intensitatea sa”, a continuat Antony Blinken.

Preşedintele Herzog, al cărui rol este în principal protocolar, a afirmat, la rândul său, că israelienii doresc întoarcerea „cât mai curând posibil” a israelienilor răpiţi pe 7 octombrie de comandourile Hamas şi ţinuţi ostatici de atunci în Fâşia Gaza.„Nu există o cauză umanitară mai mare decât cea a întoarcerii ostaticilor noştri”, a spus el. 

Isaac Herzog, preşedintele Israelului: Suntem inconjuraţi de teroare din toate cele patru zări. Suntem o naţiune puternică, rezistăm şi ripostăm. Atitudinea Hamas din timpul negocierilor e elocventă: refuză cu obstinaţie eliberarea ostaticilor. Toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că totul pleacă de la refuzul Hamas.

Președintele Herzog a enumerat incidentele dIn ultimele 24 de ore care, spune el, arată că Israelul e atacat din toate directile.

Secretarul de stat se întâlnește luni cu premierul Netanyahu, la câteva ore după ce Hamas a anunțat că ideea unui proxim acord este o iluzie. Acordul tranzitoriu la care s-a ajuns săptămâna trecută, la Doha, este văzut de Hamas drept prea apropiat de poziția premierului israelian.

Statele Unite vor să anunțe cât mai repede o încetare a focului, pe măsură ce la Washington atenția începe să se îndrepte către alegerile din noiembrie.

Reporter: Credeți că premierul israelian Netanyahu este pregătit să accepte un acord de încetare a focului?

Kamala Harris, vicepreşedintele SUA: Nu voi vorbi în numele lui, dar vă voi spune că aceste conversații sunt în curs de desfășurare și nu renunțăm. Și vom continua să lucrăm din greu la asta. Trebuie să obținem o încetare a focului și trebuie să eliberăm ostaticii.

Duminică seară, la Tel Aviv, a avut loc o explozie. O persoană neidentificată, care avea asupra sa material exploziv, a murit, iar alta aflată în apropiere a fost rănită. Poliția a confirmat că a fost vorba despre un act terorist. Luni dimineața, în nordul Israelului, mai multe persoane au fost rănite în urma unui atac lansat dinspre Liban, de gruparea șiită pro iraniană Hezbollah.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite