Antonio Andrusceac, deputat AUR: Blatul cu PSD, dacă se dovedește că e adevărat, e o rușine

Antonio Andrusceac/Foto: captura
24 octombrie 2024, 13:21 (actualizat 24 octombrie 2024, 13:25)

Deputatul AUR Antonio Andrusceac a transmis joi un mesaj către cei din partid în care critică presupusa înțelegere cu PSD pentru accederea lui George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. „Blatul cu PSD, dacă se dovedește că e adevărat, e o rușine„, a transmis deputatul AUR, într-un clip filmat înainte de a participa la o emisiune la TVR Info.

Sunt în aceste zile extrem de tulburat de tot ce se întâmplă pe scena politică, dar cel mai mult sunt preocupat de ceea ce se întâmplă în interiorul partidului, la cărui evoluție mi-am pus tot sufletul, toată puterea de muncă, toate cunoștințele mele, timp de mai bine de patru ani, fiind în AUR unul dintre oamenii care au pornit de la zero încă de când se gândea acest partid. Dacă lucrurile pe care le-am auzit în ultima vreme se vor confirma, voi cere o întâlnire cu colegii cu care am plecat la drum, cu George Simion, cu Claudiu Târziu, cu ceilalți care s-au alăturat și dintre care unii au adus pentru o perioadă plus valoare, ceilalți au venit practic și au distrus această mișcare. […]. Blatul cu PSD-ul, dacă se dovedește a fi adevărat, e o rușine pentru tot ceea ce am gândit noi și am spus că luptăm anti-sistem. Voi intra acum la TVR Info, dar nu voi lăsa lucrurile fără răspuns. Dacă mergem într-o bătălie sub un steag fals, înșelăm lumea. Dacă putem îndrepta ceva, hai s-o facem cât se mai poate îndrepta. Dumnezeu să fie cu cei cu sufletul curat, cu cei pentru care idealul e mai mult decât banul și pentru care puterea nu înseamnă dictatură. Dumnezeu să ne ajute fix cum merităm„, spune Antonio Andrusceac, într-un clip filmat în curtea TVR, înainte de a intra la emisiunea „Cine face legea” de la TVR Info și postat pe contul său de Facebook.

Declarațiile vin în contextul în care în ultimele zile s-au vehiculat informații privind o presupusă înțelegere între PSD și AUR.

Gigi Becali a declarat la un post de televiziune că fostul social democrat Viorel Hrebenciuc i-a propus să îl sprijine pe George Simion să între în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Negocierile s-ar fi purtat în ultimele trei luni la telefon. Gigi Becali ar fi acceptat propunerea, iar ulterior și poziția a două pe lista AUR la Camera Deputaților, dar nu a dat detalii despre cum intenționau social democrații să îl ajute pe George Simion.

Declarațiile lui Becali au venit după ce deputatul liberal Alexandru Muraru a afirmat că PSD intenționează să mute în primul tur al prezidențialelor câte 10-20 de voturi din fiecare secție, de la Ciolacu la Simion.

Întrebat despre înțelegerea PSD-AUR, Marcel Ciolacu a negat vehement. Spune că Viorel Hrebenciuc nu mai este membru PSD, că nu au discutat de doi, trei ani, și că scenariul e lipsit de sens și logică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite