ANPC verifică dacă biletele la concertul Metallica s-au vândut legal

31 mai 2025, 19:45 (actualizat 31 mai 2025, 19:52)

Scandal la vânzarea biletelor pentru concertul Metallica programat anul viitor. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor verifică modul în care s-au vândut biletele online în varianta pre-sale, adică pentru un public restrâns, ulterior pentru toată lumea. La cozile virtuale au fost şi 140 de mii de persoane, care au aşteptat ore în şir să cumpere bilete, ca să-și vadă trupa favorită. Plângerile vizează blocarea platformei, preţuri diferite pentru acelaşi tip de bilet şi vânzări la categorii inferioare.

ANPC anunţă verificări după ce fanii Metallica au făcut reclamații. Peste 100 de sesizări s-au adunat în doar câteva ore, iar plângerile continuă, anunță ANPC. Cei mai mulți spun că nu au putut accesa platforma și au stat ore în şir la coadă, iar preţul biletelor a fost diferit pentru aceeasi categorie ori s-au afișat doar biletele foarte scumpe. Primele tichete s-au achizitionat în pre-sale, pe 28 si 29 mai, de cei înscriși într-o aplicatie bancară și de clienții organizatorului în urma unei înregistrări în sistem.

Prin telefon, CARMINA BEDREAGA, fan Metallica: Am achiziționat 2 bilete Metallica cu 932 lei biletul. Problema cea mai mare e ca am selectat 2 bilete categoria 1 si când am vrut să selectez locurile m-a fost deschis un sector pe care nu îl puteam identifica unde anume în stadion este, nu apărea harta cu locurile disponibile ci doar dintr-un anumit sector cu titlu de categoria 1. Abia după ce am primit biletele pe email am văzut pe grafica stadionului că de fapt categoria 1 era de fapt categoria 4 cu o zi înainte adică ultimul inel din stadion. Mi s-a părut înșelăciune pe față.

Răzvan s-a așezat la coada virtuală împreună cu prietenii, pe 30 mai, la ora 10.00, când a început vânzarea oficiala a biletelor. Nu a reusit sa ia bilet nici după 5 ore.

Prin telefon, RĂZVAN IONESCU, fan Metallica: Am avut 60 mii de persoane înainte cel mai norocos a avut 2000, doar el a și reusit să cumpere primele 3 bilete. Ciudat că după achizitie a putut rămâne pe pagină și dând refresh repetat i-au apărut alte bilete disponibile, mai ieftine decât primele 3 achiziționate inițial. Și așa a mai cumpărat încă 3 fiind limita maximă de 6. Situația a fost semnalată inclusiv de mine pe pagina oficială iabilet.ro, dar comentariul a fost șters.

Prețul biletelor a variat de la 335 de lei, la ultima categorie, până la aproape 4.000 de lei, un pachet complet. Pe rețelele de socializare, fanii Metallica s-au revoltat si au reclamat neregulile, inclusiv pe samsarii care ar fi intermediat achiziţia biletelor.

Într-un răspuns pentru TVR, organizatorul Emagic a transmis: Desigur, știm că există și fani care nu au mai prins locuri – cererea pentru acest show a fost imensă, cozile virtuale au depășit în anumite momente, atât în pre-sale, cât și în general-sale, 140,000 de oameni. Ne pare rău și înțelegem frustrarea celor care nu au reușit să-și cumpere bilete, oferta însă, a fost limitată. Am aflat din presă că ar exista plângeri la ANPC pe tema vânzării biletelor. Biletele au fost vândute în concordanță cu termenii și condițiile publicate pe site-ul emagic.ro și cu respectarea legislației române în vigoare.

Reprezentanții platformei iabilet.ro au explicat pentru presa online că prețurile biletelor pot varia în funcție de cererea pentru anumite zone si de numărul de locuri disponibile, așa cum cer termenii si conditiile organizatorului.

Metallica va ajunge la București pe 13 mai anul viitor, cu o producție spectaculoasă, iar scena circulară va fi amplasată în centrul terenului de pe Arena Națională.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite