Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, la TVR Info: România va avea avioane F-35 în 2032
Ministrul Apărării a declarat că programul F-35 va fi discutat în Parlament în această toamnă, urmând ca afacerea să se definitiveze anul viitor.
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării: Dacă scrisoarea de acceptate va fi semnată în 2024, probabil că în 2032 vom avea primele aparate. Din punct de vedere temporal poate parea un interval de timp îndepărtat. Dar știți foarte bine că în domeniul militar elementele de achiziție, capabilitățile militare nu sunt produse pe raft.
F-35 este cel mai performant multirol al momentului, aflat deja dotarea SUA și a multor aliați din NATO. Avionul este produs în 3 variante.
România vrea să cumpere F-35 A. Costul unui astfel de aparat este de 80 de milioane de dolari.
Specialiștii averizează însă că nu doar cumpărarea este scumpă, ci mai ales utilizarea.
Gl.(r.) Ștefan Dănilă, fost șef al Armatei: Este dificil de estimat, dar ar fi de dorit să avem în jur de 32 de aparate, în jur de 2 escadrile, adică să putem opera pe 2 baze aeriene, dar nu aş putea să fac o estimare a costului real, ținând cont că nu vorbim doar de cumpărarea efectivă a aeronavelor, vorbim de o achiziţie pe un ciclu de viaţă.
Până la venirea aparatelor F-35, Forțele Aeriene Române se vor baza pe F-16.
În prezent, armata are 17 aparate, însă a mai cumpărat 32 din Norvegia. Acestea urmează să vină până la sfârșitul lui 2025.