Anchetă în Parlament pentru scandalul Nordis. Vor fi audiați toți cei implicați în păguboasa afacere imobiliară
Cel mai răsunător scandal din domeniul imobiliar ar putea fi analizat și în Parlament. Președintele Senatului cere constituirea unei comisii de anchetă pentru cazul Nordis. Solictarea liderului PNL trebuie însoțită de o listă cu cel puțin 117 semnatari. Deloc simplu. Sunt aleși care spun că timpul rămas până la finalul sesiunii este insuficient pentru a ajunge și la o concluzie. Iar președintele PSD crede că ar fi o îngropare a cazului Nordis. Reamintim, președinta comisiei juridice și a dat demisia, fiind soția unuia dintre asociații companiei imobiliare.
Ultima lună din această legislatura s-ar putea încheia cu dezbaterea celui mai mare scandal din domeniul imobiliar din ultimele decenii. Liderii PNL vor să ducă subiectul în Parlament, unde să fie audiați toți cei implicați în afacerea păguboasă pentru zeci de mii de români.
Primul pas pentru înființarea comisiei de anchetă este depunerea la Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului a semnăturilor a cel puțin o pătrime din numărul total de parlamentari, pe această inițiativă. Mai apoi propunerea se dezbate și se votează în plenul reunit al Parlamentului, acolo unde se votează și membrii comisiei de anchetă.
Pașii pentru înființarea comisiei de anchetă parlamentară
– depunerea iniţiativei cu 117 semnături
– aprobarea solicitării în Birourile Permanente reunite ale Parlamentului
– dezbatere şi vot în şedinţa plenului reunit al Parlamentului
Nicolae Ciucă, preşedinte PNL: Grupul nostru parlamentar are documentele pregătite pentru acest demers. Suntem în proces de strângere de semnături. Aseară erau deja 40 de semnături strânse. Până săptămâna viitoare vom avea toate semnăturile necesare.
Comisia de anchetă poate cita orice persoană care lucrează în Guvern sau alte instituții ale administraţiei publice, care ar deține informații despre dosarul Nordis. Dacă acea persoană refuză să se prezinte ori să trimită în scris datele cerute, se va considera că obstrucţioneaza sau împiedică aflarea adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.
Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: E o vorba în Parlament: dacă vrei să îngropi un lucru, faci o comisie de anchetă. Eu cred că instituțiile statului o să se miște mult mai repede decât comisia de anchetă din Parlament.
Concluziile comisiei de anchetă sunt trecute într-un raport care e prezentat plenului celor două camere. Și orice document obținut va fi pus la dispoziția organele de anchetă penală dacă va fi solicitat.
Victor Ilie, deputat USR: O comisie de anchetă este mai puțin importantă decât legile în sine. Și atribuțiile Parlamentului sunt de a legifera, nu de a ancheta. O comisie nu poate decât să scoată niște informații la vedere, informații pe care deja Parchetul ar trebui să le aibă.
Alin Colesa, deputat AUR: Noi vom susține și vom vota înființarea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului, dar durata de timp care a rămas din acest legislativ este scurtă, procedura de constituire a comisiei, de vot, desemnare președinte, vicepreședinte, durează câteva săptămâni.
Peste 750 de plângeri penale au fost depuse de firme sau persoane care au achitat în avans costul unui apartament promis de Nordis Group și sunt probe în dosarul penal . Unul dintre actionarii principali vizat de anchetă este Victor Ciorbă, soțul deputatei Laurei Vicol, care și-a dat demisia din fruntea Comisiei Juridice.