Guvernul a deblocat angajările pentru 7600 de posturi în Sănătate și Asistență Socială. Sanitas nu renunță la greva generală, dacă salariile nu cresc

11 ianuarie 2024, 06:20 (actualizat 11 ianuarie 2024, 19:34)

Guvernul deblochează peste 7.600 de posturi în spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor locale. Dar pentru majorarea cu 20 la sută a salariilor din sănătate, o altă revendicare a sindicaliştilor, Guvernul nu a anunţat încă o soluţie. Federaţia Sanitas anunţă un protest general al medicilor în februarie.

Peste 7.600 de posturi din spitale au fost deblocate prin decizia Guvernului. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt pentru medici și asistenți medicali, iar 2.000, pentru personal de specialitate și auxiliar. La Ambulanță pot fi angajați 365 de medici.

Concursurile vor putea începe într-o lună de la momentul în care deblocarea posturilor e anunțată în Monitorul Oficial.

Federația sindicală Sanitas a anunțat, însă, că în sistemul medical este un deficit de aproximativ 30 de mii de posturi și că nu renunță la greva generală stabilită pentru februarie dacă salariile nu cresc.

Atunci când angajații din spitale se pensionează, locurile lor vor putea fi ocupate direct prin concurs. Nu va mai fi nevoie de aprobarea unui memorandum de către Executiv pentru începerea angajărilor.

Marcel Ciolacu: Deblocăm angajările pentru aproape 8.000 de posturi în Sănătate și Asistență Socială. Ministerul Sănătății are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de guvern de joi deblocarea angajărilor pentru aproape 8.000 de posturi în Sănătate și Asistență Socială. Și procedura privind tichetele educaționale de 500 de lei a fost finalizată, iar cardurile beneficiarilor urmează să fie distribuite în curând. Guvernul a aprobat și cadrul necesar pentru continuarea Programului Național „Masă Sănătoasă” în școli și în acest an.

Guvernul a aprobat deblocarea a 7.600 de posturi din spitale din toată țara. Așadar, din posturile propuse de Ministerul Sănătății, se vor putea organiza concursuri pentru 1.510 posturi destinate medicilor, iar din acele posturi propuse de Ministerul Dezvoltării pentru unitățile sanitare din toată țara, vor putea fi ocupate peste 1.500 de posturi, a transmis Vlad Ungar pentru Telejurnalul de la ora 14.00.

În spitalele din toată țara vor putea fi organizate concursuri pentru 1.847 de posturi de asistenți medicali, iar în spitalele din Capitală vor putea fi organizate concursuri pentru aproximativ 927 de posturi de asistenți medicali.

În documentul aprobat astăzi există specificate și posturi legate de personalul auxiliar, pentru care se vor putea organiza concursuri.

Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern: Așa cum am promis, deblocăm astăzi angajările pentru aproape 8.000 de posturi în Sănătate și Asistență Socială!. Toate spitalele importante cu deficit de medici, asistente și infirmieri vor putea face rapid angajări. Ministerul Sănătății are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023. Am alocat circa 6,6 miliarde de lei în această lună cu care am închis datoriile pe anul 2023 din sistemul sanitar asigurând și cheltuilelile curente pentru medicamente și servicii medicale pe luna ianuarie. Însă, fiecare angajare trebuie să se reflecte, în mod concret, în servicii mai bune pentru pacienți, un plus de empatie și de responsabilitate. Asta este valabil și pentru medicii de familie. Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios! Adică serviciile prestate efectiv să primeze în fața plății pe liste de pacienți, adică pentru niște nume puse pe o hârtie!

Avem proiecte importante și în domeniul Educației. Înțeleg că procedura privind tichetele educaționale de 500 de lei a fost finalizată, atât la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cât și la Ministerul Educației. Astfel, în cel mai scurt timp, cardurile vor putea fi ridicate de părinți și folosite pentru cumpărarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru școală! În plus, astăzi aprobăm cadrul necesar pentru continuarea Programului Național „Masă Sănătoasă” în școli și în acest an. Masa caldă s-a dovedit esențială în reducerea abandonului școlar în zonele unde programul a fost aplicat. De aceea, ținta noastră este să creștem, de la 450 la 1000, numărul școlilor unde să oferim acest suport alimentar copiilor! a declarat premierul.

Tot astăzi, avansăm cu schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea producției interne în industria materialelor de construcții, aprobând un document-cheie, Ghidul solicitantului.
Acest program, împreună cu cel similar din agricultură și industrie alimentară, Investalim, și cu schemele de sprijin pentru IMM-uri reprezintă fundamentul pentru a securiza producția internă în domenii stretegice. Prin această abordare, am reușit în 2023 să scădem deficitul balanței comerciale cu 5,5 miliarde de euro. Și vom continua cu mai mult curaj în acest an! Va fi anul în care vom face din CUMPĂRĂ ROMÂNEȘTE un pilon al dezvoltării noastre economice
, a adăugat Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Aprobăm astăzi și contractul de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, în valoare de 200 de milioane de lei, pentru o nouă secțiune a autostrăzii A3, de 42 de kilometri. Atât ca valoare, cât și ca diversitate și complexitate, avem cel mai mare volum de finanțări pentru infrastructura națională din toată istoria modernă a României! Sunt bani europeni, alocări de la buget și fonduri de la marii finanțatori instituționali care vor produce în 2024 cel mai mare număr de kilometri finalizați într-un an, de autostăzi și drumuri expres.

CITEȘTE ȘI: Surse: 5.000 de posturi deblocate în Sănătate

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite