ANALIZĂ: Principalele narațiuni sovietice de propagandă și dezinformare reciclate de Federația Rusă

Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență a făcut o analiză a principalelor narațiuni sovietice de propagandă și dezinformare în contextul geopolitic actual.

Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) este o structură de expertiză în domeniul rezilienței, în subordinea MAE, menită să ofere instrumente de lucru statelor UE și NATO.

Centrul funcționează ca o platformă de comunicare între autoritățile publice, spațiul academic, societatea civilă, mediul de afaceri și orice altă voce relevantă în domeniu. Centrul are propriile proiecte de cercetare, dar oferă și programe de pregătire pentru viitorii experți în domeniul rezilienței.

Principalele narațiuni sovietice de propagandă și dezinformare reciclate de către Federația Rusă în actualul context geopolitic

de Nicolae-Alexandru Andronic

Pe parcursul ultimului deceniu, subiectul războiului hibrid purtat de Federația Rusă împotriva comunității euro-atlantice a fost abordat cel mai adesea prin prisma aspectelor sale de noutate, cu accent pe noile mijloace tehnologice și de comunicare în masă utilizate de Moscova.

S-a discutat mult despre impactul social-media asupra metodologiei aparatului rusesc de război informațional, care a trecut printrun proces de relativă descentralizare după căderea regimului comunist. De asemenea, numeroși experți au subliniat diferențele dintre ideologia clar definită a propagandei sovietice (marxismleninismul) și nihilismul ideologic al propagandei putiniste. Cu toate acestea, există un element fundamental al războiului informațional rusesc de astăzi care reprezintă o punte cu epoca sovietică: reciclarea de către Rusia a multor narațiuni utilizate de URSS în timpul Războiului Rece.

Studiul identifică și analizează șase narațiuni principale preluate direct din retorica sovietică: Occidentul este agresiv/ militarist/imperialist; Moscova dorește pace; Occidentul este decadent; Naziștii sunt aliați ai Vestului; Pericolul reprezentat de experimente și arme chimice/biologice occidentale; Statele Unite controlează și dictează politica externă a aliaților săi europeni.

Pentru statele NATO și UE, continuitatea acestor narațiuni deschide oportunitatea combaterii lor prin utilizarea unei abordări proactive, de tip “prebunking”, demontând dezinformările înainte ca acestea să fie propagate în spațiul public. Principala provocare în implementarea cu succes a unei abordări de tip ”prebunking” la nivel general constă în dificultatea identificării temelor de dezinformare pe care un actor ostil dorește să le propage înainte ca ele să fie diseminate.

În derularea campaniilor sale de influență obișnuite însă, Federația Rusă manifestă un tipar de comportament clar și relativ previzibil, în sensul reutilizării vechilor teze propagandistice sovietice în forme ajustate la realitățile geopolitice actuale și la sensibilitățile specifice publicului țintă. Prin urmare, studierea istoriei așa-numitelor ”măsuri active” ale KGB-ului – predecesoarele operațiunilor de influență ale Rusiei moderne – permite identificarea multora dintre narațiunile pe care Moscova urmează să le promoveze în actualul context geopolitic, precum și demontarea lor de către autorități înainte ca ele să câștige tracțiune pe social-media sau în dezbaterea publică.

Sursele continuității narațiunilor sovietice

Perpetuarea dezinformărilor sovietice în discursul Federației Ruse are două resorturi principale: unul strategic și altul instituțional. Resortul strategic constă în menținerea unei abordări profund ostile a Kremlinului față de Occident, cu excepția perioadei mandatelor lui Boris Elțîn. În 1984, Richard Shultz și Roy Godson enumerau obiectivele operațiunilor de influență și subversiune ale URSS, printre care se numărau: influențarea opiniei publice globale pentru a percepe politica externă și de apărare a Statelor Unite ca fiind principala cauză a conflictelor internaționale, izolarea SUA de aliații săi, discreditarea establishment-ului militar și de intelligence american și al NATO, precum și inducerea unei confuzii în rândul opiniei publice mondiale cu privire la ambițiile sovietice globale, urmărind astfel să creeze un mediu internațional favorabil politicii externe sovietice.

Astăzi, cu greu s-ar putea argumenta că Moscova a renunțat la vreunul dintre aceste obiective strategice. Resortul instituțional constă în supraviețuirea aparatului de dezinformare și propagandă moștenit de Federația Rusă de la URSS. După căderea URSS, Direcția I a KGB a fost încorporată în serviciul de informații externe al Federației Ruse, SVR, cu tot cu Serviciul A, departamentul dedicat “măsurilor active”. De asemenea, și serviciul secret intern al Federației Ruse, FSB, și-a creat o direcție dedicată 1 Richard H. Shultz și Roy Godson, Dezinformatsia: Active Measures in Soviet Strategy (Washington: Pergamon-Brassey’s International Defense Publishers, 1984), 39–40. dezinformării în 1999.

Structurile de război informațional sovietice au fost astfel păstrate într-o stare de “hibernare”, reintegrate sau reînființate în SVR și FSB, pentru a fi ulterior repuse în funcțiune la capacitate maximă de către Vladimir Putin, pe fondul refacerii economice a Rusiei și al rupturii politice cu Occidentul. Acțiunile hibride ale Moscovei au vizat inițial statele post-sovietice, prin raportare la apartenența lor la așa-zisa “lume rusă” (russkiy mir), dar au devenit rapid un element central al strategiei Kremlinului de proiecție a puterii la nivel global. Astfel, continuitatea strategică și instituțională a războiului informațional sovietic a generat și o continuitate a narațiunilor de propagandă utilizate de Federația Rusă.

Narațiunile sovietice și formele lor actuale

1. Occidentul este agresiv/ militarist/imperialist. Aceasta era una dintre cele mai utilizate teme ale propagandei sovietice, acuzând SUA de destabilizarea lumii prin înarmare și susținând că programele de înzestrare ale NATO constituiau în mod invariabil acțiuni ofensive. De exemplu, inițiativa americană de introducere a bombelor cu neutroni în Europa a fost descrisă ca o escaladare periculoasă, deși era de fapt o modalitate de a compensa superioritatea numerică a forțelor convenționale aparținând Pactului de la Varșovia. În prezent, această narațiune este aplicată situației din Ucraina, unde susținerea Occidentului pentru Kiev este prezentată drept o escaladare a conflictului. Din perspectiva conferită publicului de presa pro-Kremlin, consolidarea infrastructurii NATO pe Flancul Estic și creșterea cheltuielilor pentru apărare ale Aliaților reprezintă pregătiri pentru operațiuni ofensive împotriva Rusiei. De asemenea, valul constant de știri false cu privire la prezența directă a armatelor occidentale în teatrul de război ucrainean contribuie la această narațiune. Franța a fost una dintre principalele ținte ale acestor dezinformări, serviciul de informații externe al Rusiei susținând de mai multe ori în 2024 că Parisul se pregătește să trimită militari francezi în Ucraina.

2. Moscova dorește pace. Această temă se baza pe dihotomia între imaginea Occidentului agresiv și presupusul pacifism al Moscovei. În acest sens, Uniunea Sovietică a formulat de-a lungul Războiului Rece mai multe propuneri de dezarmare concepute pentru a anula orice fel de avantaj strategic sau tactic al NATO, prin stoparea dezvoltării și implementării anumitor tehnologii și/sau măsuri militare, fără a oferi concesii echivalente. În prezent, Rusia susține că dorește pacea, dar Occidentul a împins-o în război în Ucraina. Propunerile de tratate cu NATO și SUA de dinaintea invaziei, care ar fi slăbit în mod unilateral NATO în raport cu Federația Rusă, au fost formulate de către Kremlin special pentru a fi refuzate, oferind un pretext pentru invazie. Moscova mai invocă și negocierile cu reprezentanții ucraineni din perioada februarie-aprilie 2022 ca dovadă a bunăvoinței sale, însă ignoră faptul că, după ce părțile ajunseseră la un draft al unui acord, rușii au fost cei care au insistat să adauge, în ultimul moment, clauze inacceptabile pentru ucraineni, știind că acestea urmau să ducă la încetarea negocierilor. De atunci, Federația Rusă nu a înaintat propuneri constructive de pace. Este posibil ca Vladimir Putin să considere că o încetare a focului sau un armistițiu instabil îi este util, însă această intenție nu este sinonimă cu dorința de a avea un acord de pace sustenabil, cu termeni rezonabili, așa cum susține presa proguvernamentală rusă.

3. Occidentul este decadent. Narațiunea decadenței occidentale sublinia inferioritatea societății capitaliste față de cea comunistă, evidențiind crizele politice și economice, tensiunile rasiale și criminalitatea. De asemenea, analizele sovietice asupra societăților euro-atlantice, și îndeosebi asupra 5 Principalele narațiuni sovietice de propagandă și dezinformare reciclate de către Federația Rusă în actualul context geopolitic celei americane, se concentrau pe diverse comportamente considerate depravate, pe care le generalizau ca fiind definitorii pentru aceste societăți. Astăzi, această narațiune servește la discreditarea valorilor europene și, din perspectiva regimului lui Vladimir Putin, la protejarea societății ruse de influențele occidentale. Ulterior anexării Crimeii în 2014 și declanșării ostilităților în Donbass, Ucraina a fost și ea asimilată la nivel narativ în cadrul Occidentului decadent prin tot felul de povești false revoltătoare, precum cea potrivit căreia Ucraina este o țară a fărădelegilor în care vânzarea de copii și traficul ilegal de organe asigură 7% din bugetul statului. În contextul actual se remarcă însă o diferență semnificativă față de varianta sovietică a narațiunii decadenței: a apărut și un discurs religios agresiv, potrivit căruia Rusia se luptă cu Satana în Ucraina. Un astfel de discurs, apropiat de cel al islamiștilor radicali, nu ar fi fost aprobat în Uniunea Sovietică atee și reprezintă o mutație a narațiunii Occidentului decadent.

4. Naziștii sunt aliați ai Vestului. Conform acestei teze propagandistice din perioada Războiului Rece, mișcările naziste europene erau susținute de Occident și, în special, de SUA. Republica Federală Germană era o țintă frecventă, fiind acuzată de susținerea unor grupări fictive de extremă dreaptă, în numele cărora serviciile secrete ale statelor comuniste distribuiau manifeste fasciste și amenințări, recrutând totodată persoane care să deseneze simboluri naziste pe clădirile din marile orașe europene. În prezent, tema nazismului este folosită pentru a justifica agresiunea Rusiei în Ucraina. “Denazificarea Ucrainei” a devenit o narațiune strategică majoră, permițând construirea unei continuități retorice între invazia din 2022 și cel deal Doilea Război Mondial în mentalul colectiv al rușilor. De asemenea, partenerii Kievului sunt incriminați, iar campaniile de influență pe acest subiect sunt adesea calibrate în acord cu specificul fiecărei țări vizate, după cum se observă în Germania și Polonia. În Germania, se exploatează sentimentul de vinovăție istorică prin trasarea unor false paralele între acțiunile Germaniei naziste pe frontul de est și sprijinul de astăzi al Berlinului pentru Ucraina. În Polonia, rușii urmăresc promovarea fricii de un presupus revanșism german, demersurile de reînarmare ale Germaniei și implicarea sa sporită în asigurarea securității colective a NATO fiind descrise drept pregătiri pentru un nou expansionism spre est.

5. Pericolul reprezentat de experimente și arme chimice/biologice occidentale. Această narațiune a fost utilizată de URSS încă de la începutul Războiului Rece, când sovieticii au acuzat (fără dovezi reale) SUA de utilizarea unor arme biologice împotriva forțelor comuniste în timpul războiului din Coreea. Un deceniu mai târziu, același zvon a fost lansat în contextul războiului din Vietnam. În anii ‘80, operațiunea INFEKTION a popularizat ideea că SIDA ar fi fost fabricată de armata americană, vizând discreditarea guvernului SUA și reducerea încrederii publicului în autoritățile din domeniul sănătății. Povestea a fost lansată în 1983 de KGB printr-un ziar obscur din India, de unde a fost preluată ulterior de presa sovietică și răspândită în cele din urmă și de mass-media occidentală. În varianta sa actualizată, tema armelor chimice și biologice a luat amploare înaintea invaziei din 2022, când oficialii ruși au susținut că SUA dezvolta arme biologice în laboratoare secrete din Ucraina. Astfel de dezinformări amplifică percepția
amenințării ucrainene în plan intern și extern, fiind folosite pentru a justifica războiul. De asemenea, ideea că soldații ruși se confruntă cu uzul armelor chimice și biologice de către inamic permite conducerii Rusiei să justifice pierderile umane semnificative în fața publicului domestic. În plus, acuzarea Ucrainei de utilizarea unor arme de distrugere în masă are rolul de a distrage atenția internațională de la atrocitățile reale comise de trupele și autoritățile de ocupație rusești.

6. Statele Unite controlează și dictează politica externă a aliaților săi europeni. Narațiunea conform căreia SUA controlează și dictează politica externă a aliaților săi europeni era importantă pentru Uniunea Sovietică, contribuind la operațiunile ce vizau izolarea Statelor Unite față de aliații săi din Europa de Vest și la “paralizarea NATO din interior, prin convingerea statelor membre că strategia militară a SUA este împotriva intereselor lor naționale”. Sovieticii au promovat ideea că americanii transformau Europa într-o zonă de război prin amplasarea de armamente pe continent, fără a-și asuma responsabilitatea protejării europenilor în cazul unui conflict cu URSS. În acest scop, serviciile secrete comuniste produceau diverse documente false care confirmau aceste idei, atribuindule ulterior instituțiilor de la Washington. Deceniile de experiență ale Uniunii Sovietice în discreditarea Americii au fost transmise mai departe Federației Ruse, care promovează narațiunea “suveranității pierdute”, descriind Europa ca o marionetă a SUA. După invazia din 2022, această temă a devenit centrală în discursul rusesc adresat Europei. De exemplu, Vladimir Putin a declarat că, prin susținerea Ucrainei și sancționarea Rusiei, “Uniunea Europeană și-a pierdut suveranitatea politică”. Narațiunea “suveranității pierdute” are scopul de a induce ideea că Rusia este un prieten natural al Europei, în timp ce SUA este un dușman geopolitic. Această teză este regăsită mai ales în cercurile intelectuale din jurul ideologului Aleksandr Dughin și are la bază o viziune potrivit căreia, pentru a își menține puterea, Statele Unite divizează ceea ce ar fi în mod normal o alianță continentală dintre Europa și Federația Rusă.

Concluzie

Principala concluzie a analizei este că Occidentul se confruntă cu un asalt informațional ale cărui origini sunt “măsurile active” ale Uniunii Sovietice. Perpetuarea celor șase teme de propagandă și dezinformare menționate anterior este rezultatul menținerii ostilității Moscovei față de SUA și Europa, precum și al renașterii aparatului de război informațional al KGB în interiorul structurilor SVR și FSB. Această dublă continuitate (strategică și instituțională) avantajează Rusia prin prisma experienței acumulate în timpul Războiului Rece, dar oferă totodată guvernelor occidentale oportunitatea de a demonta tezele Moscovei prin strategii proactive de tip “prebunking”. Principala provocare în implementarea strategiilor proactive de comunicare publică constă în anticiparea temelor de dezinformare ce urmează să fie diseminate de acorii statali ostili, dar reciclarea narațiunilor sovietice permite această anticipare în cazul de față. Prin urmare, studierea istoriei “măsurilor active” ale KGB-ului este esențială pentru a contracara eficient campaniile de influență ale Federației Ruse.