Analiză CNN: Relațiile SUA cu Europa nu vor mai fi niciodată la fel după convorbirea lui Trump cu Putin

Două lovituri geopolitice majore care au avut loc miercuri vor transforma relațiile transatlantice, scrie CNN într-o analiză a planului SUA pentru pacea din Ucraina:

• Convorbirea lui Donald Trump cu Vladimir Putin l-a readus pe liderul rus în prim-plan, cei doi punând la cale planuri pentru a pune capăt războiului din Ucraina și convenind asupra unor vizite reciproce.
• Între timp, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, s-a deplasat la Bruxelles și le-a spus aliaților europeni să își asume responsabilitatea pentru securitatea convențională a continentului.

Acest moment de cotitură subliniază ideologia „America First” a lui Trump și tendința sa de a privi fiecare problemă sau alianță prin prisma unui calcul economic. De asemenea, evidențiază independența sa față de consilierii tradiționali în politică externă ai Occidentului, pe care îi consideră responsabili pentru eșecurile primului său mandat.

Deși Hegseth a reafirmat angajamentul SUA față de NATO, ceva fundamental s-a schimbat.

O schimbare de paradigmă

Intervențiile americane au câștigat două războaie mondiale care au început în Europa și au garantat ulterior libertatea continentului în fața amenințării sovietice. Însă Trump a declarat în campania electorală că ar putea să nu apere membrii alianței care nu investesc suficient în apărare. Astfel, a readus în actualitate o întrebare formulată cel mai clar de Winston Churchill în 1940: „Când va interveni Lumea Nouă, cu toată puterea și forța sa, pentru a salva și elibera lumea veche?”

Trump se întoarce la o justificare folosită de mulți președinți americani reticenți față de implicările externe, spunând miercuri: „Avem un mic detaliu numit ocean între noi”.

Tonul tranșant al lui Hegseth

Era clar de mult timp că al doilea mandat al lui Trump va pune noi presiuni asupra partenerilor europeni ai Americii, ceea ce va forța guvernele europene să facă alegeri dificile, mai ales că multe au preferat să investească în cheltuieli sociale în detrimentul apărării. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a spus luna trecută europarlamentarilor că europenii trebuie să aloce mai mulți bani pentru apărare: „Dacă nu o faceți, începeți cursuri de limba rusă sau mutați-vă în Noua Zeelandă”.

Însă declarațiile lui Hegseth au fost un șoc. El a oficializat cererea lui Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare și a spus că SUA își va concentra atenția asupra confruntării cu China și securizării granițelor proprii, în detrimentul Europei. „Statele Unite nu vor mai tolera o relație dezechilibrată care încurajează dependența”, a declarat șeful Pentagonului, care purta o batistă cu steagul SUA.

Această abordare dură nu este o fantezie precum planul lui Trump de a muta palestinienii din Gaza pentru a construi „Riviera Orientului Mijlociu”. Este o reacție rațională la noile realități politice. Generația care a luptat în al Doilea Război Mondial și care a produs președinți ce înțelegeau pericolele unui vid de putere în Europa a dispărut. Orice american care își amintește Războiul Rece are acum cel puțin 50 de ani. Iar cel mai mare competitor al SUA este acum în Asia, nu în Europa. Astfel, întrebarea lui Trump—de ce Europa încă nu își asigură singură securitatea la 80 de ani după înfrângerea nazismului—este legitimă.

Succesiunea de președinți americani și lideri europeni a eșuat în a reconfigura NATO pentru secolul XXI. Prin urmare, alianța transatlantică s-a expus unui lider american ultranaționalist, cu o viziune tranzacțională asupra relațiilor internaționale.

Secretarul de Stat Marco Rubio a sugerat într-un interviu recent că SUA nu ar trebui să fie „prim-planul” securității europene, ci doar „plasa de siguranță”. El a criticat marile puteri europene: „Când îi întrebi de ce nu pot cheltui mai mult pentru apărare, răspund că ar trebui să reducă programele sociale, ajutoarele de șomaj sau să prelungească vârsta de pensionare. Aceasta este alegerea lor. Dar noi de ce să le subvenționăm acest model?”.

SUA schimbă radical abordarea față de Ucraina

Primul test al noii realități SUA-Europa va fi războiul din Ucraina.

Trump a anunțat că negocierile pentru încheierea războiului vor începe „imediat” după convorbirea sa cu Putin, care fusese izolat de Occident după invazia ilegală a Ucrainei, o democrație suverană.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a fost inclus în discuție, un semnal alarmant pentru guvernul de la Kiev. Trump l-a sunat ulterior, însă deja alimentează temerile că va încheia o înțelegere favorabilă Rusiei. Întrebat de un jurnalist dacă Ucraina va avea un rol egal în negocieri, Trump a răspuns: „Este o întrebare interesantă” și, după o pauză de gândire, a adăugat: „Am spus că acela nu a fost un război bun în care să te bagi”, acceptând implicit teza lui Putin conform căreia conflictul ar fi fost provocat de Ucraina.

Hegseth a fost la fel de tranșant: el a stabilit punctele de plecare ale SUA în negocieri, declarând că Ucraina nu poate reveni la granițele sale din 2014, nu poate adera la NATO și că trupele americane nu vor face parte din nicio forță de securitate pentru garantarea păcii.

Această poziție îi oferă lui Putin o victorie clară. Îndepărtarea Ucrainei de NATO și acceptarea ocupației ruse în anumite teritorii stabilește un precedent periculos.

Un ecou al istoriei

Convorbirea dintre Trump și Putin, urmată de un viitor summit în Arabia Saudită, poate indica nu doar excluderea Ucrainei din negocieri, ci și a Europei.

Franța, Germania, Polonia, Italia, Spania, Uniunea Europeană, Comisia Europeană, Regatul Unit și Ucraina au emis o declarație în care subliniază că „Ucraina și Europa trebuie să facă parte din orice negocieri”.

Fostul premier suedez Carl Bildt a comparat acest moment cu Acordul de la München din 1938, când Marea Britanie și Franța au cedat în fața lui Hitler. „Pentru europeni, aceasta sună ca München. Ca doi lideri mari care vor să facă pace peste capul unei țări despre care știu puțin. Mulți europeni știu cum s-a terminat acel film”.

În cele din urmă, soluția ar putea semăna cu divizarea Germaniei după al Doilea Război Mondial: cu estul ocupat de Rusia și vestul integrat în UE, dar fără NATO. Ar fi o ironie amară: Putin, care a suferit când Uniunea Sovietică s-a destrămat, ar putea ajunge să creeze un nou „Est al Germaniei” în Europa secolului XXI—cu ajutorul Americii.