ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la prezidenţiale Călin Georgescu.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la prezidenţiale Călin Georgescu a anunțat ministrul Finanţelor Tánczos Barna, joi seară, la Antena 3. Ancheta Fiscului se axează pe modalitatea şi fluxurile de bani care au ajuns din diverse surse, a precizat ministrul.
Pe 10 decembrie, Direcţia Antifraudă anunţa verificări, în baza unor analize de risc şi în urma sesizării primite de la AEP în legătură cu aspectele fiscale privind promovarea candidatului Călin Georgescu.
La finalul lunii noiembrie, preşedintele AEP, Toni Greblă, a anunţat că a sesizat Parchetul, Poliţia şi ANAF despre posibile încălcări ale legislaţiei electorale, în timpul campaniei electorale pentru candidatul Călin Georgescu.
Pe de altă parte, recent, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea deschisă în justiţie de Călin Georgescu cu privire la anularea alegerilor prezidenţiale. În aceste condiţii, fostul candidat a contestat la CEDO hotărârea Curţii Constituţionale de anulare a prezidenţialelor şi a cerut să se reia turul al doilea.

