Amnesty International: Comunitatea internațională trebuie să sprijine femeile și fetele care suferă o opresiune din ce în ce mai intensă în Iran. Ce riscă iranienele care nu poartă văl

Văl islamic
Văl islamic
27 iulie 2023, 15:48

Analiza asociației expune reprimarea intensificată a autorităților la nivel național împotriva femeilor și fetelor care aleg să nu poarte văl în public. În cea mai recentă escaladare din 16 iulie, purtătorul de cuvânt al poliției iraniene, Saeed Montazer-Almahdi, a anunțat întoarcerea patrulelor de poliție pentru a impune acoperirea obligatorie și a amenințat cu acțiuni legale împotriva femeilor și fetelor care sfidează acoperirea forțată. Acest lucru a coincis cu videoclipurile care circulă pe rețelele de socializare, înfățișând femei agresate de oficiali din Teheran și Rasht. Se vede și cum forțele de securitate trăgeau cu gaze lacrimogene împotriva persoanelor care ajutau femeile să scape de arestări în Rasht.

Din 15 aprilie 2023, peste un milion de femei au primit mesaje text în care sunt avertizate că vehiculele lor ar putea fi confiscate. Asta din cauză că au fost surprinse de camere fără văl. În plus, nenumărate femei au fost suspendate sau expulzate din universități, li s-a interzis să susțină examenele finale și li s-a refuzat accesul la serviciile bancare și la transportul public. Sute de afaceri au fost închise, tot din cauză că nu au implementat măsura vălului obligatoriu. În ultimele trei luni poliția iraniană a emis 133.174 de mesaje SMS prin care anunță imobilizarea vehiculelor pentru o anumită perioadă. Au fost confiscate 2.000 de mașini. Purtătorul de cuvânt al poliției a mai spus că au fost strânse 108.211 rapoarte privind neaplicarea legilor referitoare la acoperirea obligatorie cu vălul în cadrul întreprinderilor și că 300 de „infractori” au fost identificați și trimiși către justiție.

Reprimarea intensificată și noile declarații ale oficialilor pun sub semnul întrebării promisiunile anterioare ale autorităților iraniene referitoare la desființarea poliției „morale”.

Agnès Callamard, secretarul general al Amnesty International, a declarat: „Poliția morală în Iran a revenit. Autoritățile nu păcălesc pe nimeni, îndepărtând însemnele poliției „moralității” de pe uniforme și dube de patrulare, încurajând în același timp pe cei care execută opresiunea și subjugarea de către Republica Islamică a femeilor și fetelor să se angajeze în aceleași violențe care au ucis-o pe Mahsa Zhina Amini cu impunitate. Reprimarea de astăzi este intensificată de tehnologiile de supraveghere în masă capabile să identifice femeile dezvelite în mașinile lor și în spațiile pietonale. Reprimarea intensificată dezvăluie nesocotirea deplorabilă a autorităților iraniene pentru demnitatea umană și drepturile femeilor și fetelor la autonomie, intimitate și libertate de exprimare, religie și credință. De asemenea, subliniază o încercare disperată a autorităților de a-și reafirma dominația și puterea asupra celor care au îndrăznit să se ridice împotriva deceniilor de opresiune și inegalitate din timpul răscoalei „Femei. Viaţă. Libertate”.”

În încercarea de a intensifica represiunea, autoritățile judiciare și executive au prezentat parlamentului „Proiectul de lege pentru sprijinirea culturii castității și a hijabului” la 21 mai 2023. Proiectul prevede amenzi, confiscarea mașinilor și a mijloacelor de comunicare, interdicții de conducere, deduceri la salariu și eliminarea din beneficiile de angajare, concedierea de la locul de muncă și interzicerea accesului la servicii bancare pentru femeile care apar fără văl în spațiile publice sau pe rețelele de socializare sau care arată „goliciunea unei părți a corpului sau poartă haine subțiri ori strâmte”. Proiectul de lege include propuneri de condamnare la închisoare de la doi până la cinci ani, precum și interdicții de călătorie și ședere forțată într-un anumit loc.

Legea îi vizează și pe managerii instituțiilor publice și ai întreprinderilor private care permit angajatelor și clientelor să nu poarte văl. Sancțiunile în cazul lor vizează, printre altele, închisoarea pe perioade lungi sau interdicțiile de călătorie. Sportivii, artiștii și alte persoane publice care sfidează legile vălului ar urma să-și riște cariera, ar putea ajunge la închisoare sau ar putea primi pedeapsa cu biciuirea.

În urmă cu câteva zile, o comisie parlamentară a transmis că a trimis proiectul de lege revizuit, constând în 70 de articole, la parlamentul iranian. Dar noul text nu a fost făcut public.

Oricum, autoritățile s-au bazat pe Codul Penal Islamic pentru a urmări penal și a impune pedepse degradante femeilor care apar în public fără batic. Amnesty International a revizuit verdictele emise împotriva a șase femei în iunie sau iulie 2023, care le cer să participe la sesiuni de consiliere pentru „tulburare de personalitate antisocială”, să spele cadavrele într-o morgă sau să curețe clădirile guvernamentale.

Acest atac asupra drepturilor femeilor și fetelor are loc pe fondul unui val de declarații pline de ură din partea oficialilor și a presei de stat. Cuvinte precum „virus”, „boală socială”, „tulburare”, „depravare sexuală” sunt folosite la adresa femeilor care nu vor să poarte văl.

„Comunitatea internațională nu trebuie să stea cu mâinile în sân în timp ce autoritățile iraniene își intensifică opresiunea asupra femeilor și fetelor. Răspunsul statelor nu ar trebui să se limiteze la declarații publice puternice și intervenții diplomatice, ci să implice și urmărirea căilor legale care să-i tragă la răspundere pe oficialii iranieni pentru ordonarea, planificarea și comiterea unor încălcări pe scară largă și sistematică ale drepturilor omului împotriva femeilor și fetelor prin implementarea vălului obligatoriu. Toate guvernele trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a sprijini femeile și fetele care fug de persecuția bazată pe gen și de încălcări grave ale drepturilor omului în Iran, să se asigure că pot avea acces la proceduri rapide și sigure pentru refugiați și în niciun caz nu ar trebui să fie returnate forțat în Iran”, a transmis Agnès Callamard, secretarul general al Amnesty International.

O femeie din provincia Esfahan, care a primit un mesaj SMS prin care a fost anunțată că i se confiscă mașina timp de 15 zile pentru că și-a scos vălul atunci când conducea, a declarat pentru Amnesty International: „Din punct de vedere emoțional și psihologic, toate aceste amenințări pe care le-au făcut [autoritățile] au avut un impact foarte negativ asupra noastră… Republica Islamică vrea să arate că poate merge oricât de departe atunci când vine vorba de aplicarea măsurii vălului obligatoriu. Ei vor să arate comunității internaționale ca s-au îndepărtat de violență, dar, în realitate, desfășoară aceste acțiuni cu discreție. Ele creează cu adevărat frică în viața noastră.”

Sursa: Amnesty International

Articol de Arina Delcea

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite