Ambasadorul Marocului în România: Nu putem accepta pur și simplu că Europa este în declin, în niciun caz. Declinul Europei are un impact major asupra noastră
Într-un interviu acordat în cadrul rubricii Lumea diplomatică, E.S. Hassan Abouyoub a vorbit despre relațiile speciale pe care România le-a avut în trecut cu țările din Africa, dar și despre cum acestea pot fi consolidate în noul context pentru ca România să aibă un atu în negocierile cu țările partenere din cadrul Uniunii Europene.
Diplomat cu o experiență vastă și un bun cunoscător al spațiului ex-sovietic și al lumii occidentale, Ambasadorul Marocului la București a subliniat ca e important ca Uniunea Europeană să aibă un proiect clar de viitor.
“Dacă nu sunteți, să spunem, siguri de cum va arăta viitorul lor, nu veți avea cetățeni deschiși la reforme, la sacrificii; ei au nevoie de o cale de urmat, au nevoie să cunoască ținta, iar aceasta este o problemă pe care o avem acum în regiunea dumneavoastră: absența unei ținte, dificultatea de a imagina un proiect și care sunt, care ar putea fi așteptările unei Europe mai unite. Așadar, pentru noi, o Europă unită în plan militar este un element-cheie, un element vital. Aproape 60-70% din comerțul nostru se face cu Europa. Nu putem accepta pur și simplu că Europa este în declin, în niciun caz. Declinul Europei are un impact major asupra noastră”, a transmis E.S. Hassan Abouyoub.
Reprezentantul diplomatic al Regatului Maroc susține ca țara sa își consolideze relația cu România, ceea ce ar fi inclusiv în avantajul UE.
“Aceasta este propunerea mea și a țării mele pentru România. România în perioada comunistă a fost foarte, foarte legată de Africa. Luați în considerare doar numărul de ambasade pe care le aveați la acea vreme. Și dincolo de ambasade, comerțul, cooperarea, parteneriatul în educație, etc. Acum, într-o oarecare măsură, în această perioadă de tranziție, v-ați redus puțin expunerea față de Africa. Cred că este timpul să reinvestiți în Africa din mai multe motive. Un motiv este că puterea dvs. de negociere în cadrul UE va fi mai mare dacă sunteți mai conectați, mai deschiși în relație cu Africa. Pentru Europa, cea mai mare provocare pentru următorii 50 de ani, nu 10 ani, este Africa”, a afirmat Ambasadorul Regatului Maroc la București.
În privința relației cu noua administrație de la Casa Albă, E.S. Hassan consideră că SUA rămân în continuare un partener de dialog.
“Ceea ce este acum, eu personal consider că este o paranteză, necesară din motive interne în Statele Unite, dar la sfârșitul zilei, nimeni nu poate schimba fața lumii. Iar fața lumii este făcută din integrare, integrare și interrelaționare. Dacă pe vremuri, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial sau imediat după acest Al Doilea Război Mondial, puteam juca un fel de izolaționism, acum nu mai este posibil. Nu numai că nu mai este posibil din punct de vedere politic, ci și economic. Dacă iau un exemplu, dacă iau smartphone-ul pe care îl aveți acolo, știți foarte bine că smartphone-ul este făcut dintr-un hardware de 10 dolari și materie primă. Tot restul este software. Software-ul nu are identitate, nu cunoaște granițe și este împărțit peste tot. Aveți conținut indian, conținut marocan, conținut japonez, conținut chinezesc”, a declarat înaltul reprezentant diplomatic al Regatului Maroc în România.
Interviul integral cu Ambasadorul Regatului Maroc în România va fi difuzat vineri de la ora 22:30 pe TVR Info în cadrul rubricii Lumea diplomatică.

