Ambasadorul Iranului la ONU: Nu vom opri niciodată îmbogățirea uraniului
Amir-Saeid Iravani, ambasadorul Iranului la Națiunile Unite, a declarat că îmbogățirea nucleară a republicii islamice „nu se va opri niciodată”, deoarece este permisă în scopuri de „energie pașnică” în baza tratatului de neproliferare nucleară.
„Îmbogățirea este dreptul nostru, un drept inalienabil, și vrem să ne exercităm acest drept”, a spus Iravani pentru CBS News, adăugând că Iranul este pregătit pentru negocieri, dar „capitularea necondiționată nu este negociere. Este o dictare a politicii față de noi”.
Totuși, Iravani a spus că Teheranul este „pregătit pentru negocieri, dar după această agresiune, nu este un context potrivit pentru un nou rând de negocieri și nu există vreo solicitare pentru întâlniri sau discuții cu președintele”.
Ambasadorul ONU al Iranului a negat de asemenea că guvernul său ar reprezenta vreo amenințare la adresa siguranței lui Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) sau a inspectorilor agenției, care sunt acuzați de unii oficiali iranieni că ar ajuta Israelul să justifice atacurile. Inspectorii AIEA se află acum în Iran, dar nu au acces la facilitățile nucleare iraniene.
Întrebat de prezentatoarea CBS News, Margaret Brennan, dacă condamnă apelurile pentru arestarea și executarea șefului AIEA, Iravani a spus că o face. „Nu există nicio amenințare”, a declarat Iravani, dar a recunoscut că parlamentul Iranului a suspendat cooperarea cu AIEA. Inspectorii, a spus el, „se află în Iran, sunt în siguranță, dar activitatea a fost suspendată. Nu pot avea acces la instalațiile noastre… evaluarea noastră este că nu și-au făcut treaba”.
Iravani a răspuns de asemenea la întrebări despre motivele pentru care Teheranul nu a acceptat propuneri de soluționare diplomatică. Referindu-se la cererea lui Trump de „capitulare necondiționată”, Iravani a spus că SUA „dictează politica față de noi. Dacă sunt pregătiți pentru negocieri, ne vor găsi gata de ele. Dar dacă vor să ne dicteze, este imposibilă orice negociere”.
Iravani a spus sâmbătă că Iranul ar putea transfera stocurile de uraniu îmbogățit într-o altă țară în cazul unui acord cu SUA, potrivit site-ului Al-Monitor. Transferul uraniului îmbogățit la 20% și 60% nu ar fi o linie roșie pentru Teheran, a adăugat el, dar Iranul nu va renunța la dreptul de a produce uraniu pe teritoriul propriu, o condiție pe care SUA o resping.
Comentariile lui Iravani vin în timp ce națiunile occidentale, inclusiv SUA, presează Iranul să reia negocierile privind programul său nuclear, la o săptămână după ce SUA au lansat atacuri asupra a trei instalații, declanșând dispute aprinse legate de cât de mult a fost distrus programul.
Grossi a declarat pentru CBS că „există un acord că nivelul distrugerilor este foarte serios”, dar a spus că Iranul ar putea începe producția de uraniu îmbogățit în câteva luni.
Duminică, Trump a respins din nou rapoartele conform cărora Iranul ar fi mutat 400 kg de uraniu îmbogățit la 60% înaintea atacurilor. „Este foarte greu de făcut, periculos de făcut, foarte greu… și nu le-am dat mult timp de pregătire”, a spus el la Fox News.
Șeful Statului Major al forțelor armate iraniene, Abdolrahim Mousavi, a spus duminică ministrului apărării din Arabia Saudită că Teheranul nu este convins că Israelul va respecta încetarea focului. „Suntem pregătiți să răspundem dur în caz de o nouă agresiune,” a spus Mousavi.

