UPDATE Amânarea ratelor cu 9 luni, pe agenda de astăzi a Executivului. Ciucă: Guvernul continuă cu adoptarea măsurilor din pachetul „Sprijin pentru România”

Sedință de Guvern
Sedință de Guvern
29 iunie 2022, 09:23

Amânarea se aplică pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă şi este parte a pachetului de măsuri sociale şi economice „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 mld. euro.

UPDATE Deciziile luate astăzi în guvern au fost prezentate la finalul ședinței, într-un briefing de presă susținut de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Mădălina Turza, și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a declarat, după ședința de guvern :Acest moratoriu a fost avizat și de Banca Națională a României și de Asoziația Națională a Băncilor. Este un instrument și nu ultima soluție! Prin această hotărâre, Guvernul încearcă să vină cu o încă un instrument de sprijin a celor care chiar se află în dificultate. În perspectivă, începând cu anul 2023 se așteaptă o scădere a dobânzilor. Aceasta este singura măsură aplicabilă.

TVR INFO a transmis briefingul de presă cu deciziile luate astăzi

 

Totodată, Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei de miercuri, un proiect prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar familiile şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro, care vor fi garantate de stat. Banii vor putea fi folosiţi pentru plata chiriei, finalizarea studiilor, respectiv cheltuieli pentru creşă, grădiniţă sau chiar cumpărarea unui autoturism.

OUG pentru amânarea ratelor

Nicolae Ciucă a anunţat, într-o declarație de presă, de miercuri după-amiaza, că Guvernul continuă cu adoptarea măsurilor din pachetul „Sprijin pentru România”, iar în acest sens va fi aprobat un act normativ care vizează „suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni, măsură de care vor beneficia atât persoanele fizice, cât şi firmele, care întâmpină greutăţi generate de creşterea preţurilor şi a tuturor elementelor care ţin de inflaţie. Va fi prelungit şi programul IMM Invest Plus şi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru sprijinirea copiilor instituţionalizaţi, a tinerelor familii şi a studenţilor. Executivul va mai lua o serie de decizii care ţin îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din PNRR specifice celui de-al doilea trimestru, a adăugat prim-ministrul.

Începem şedinţa de Guvern în care vom continua să adoptăm măsurile care sunt cuprinse în planul Sprijin pentru România şi în acest sens vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni, măsură de care vor beneficia atât persoanele fizice, cât şi firmele, care întâmpină greutăţi generate de creşterea preţurilor şi a tuturor elementelor care ţin de inflaţia pe care o resimţim cu toţii”, a afirmat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului.

El a mai anunţat că va fi adoptată o OUG care să vină în sprijinul copiilor instituţionalizaţi, a tinerelor familii şi a studenţilor, cât şi o prelungire a programului IMM Invest Plus.

Tot în şedinţa de Guvern de astăzi aprobăm ordonanţa de urgenţă pentru sprijinirea copiilor instituţionalizaţi, a tinerelor familii şi a studenţilor. Totodată prelungim programul IMM Invest Plus. Este o măsură pe care o luăm în vederea continuării sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii  care îşi desfăşoară activitate în domeniul digitalizării, în domeniul cercetării şi inovării, precum şi începerii de start-up-uri”, a completat Ciucă.

 

 

Ministerul Finanțelor propune, într-un proiect de ordonanță de urgență, amânarea ratelor la bănci timp pe o perioadă de maxim nouă luni pentru persoanele fizice ale căror cheltuieli au crescut cu 25% și pentru firmele ale căror rezultate au scăzut cu 25%, în ultimele luni.

 

„Prezentul act normativ are în vedere crearea unor facilități privind obligațiile de plată a ratelor și dobânzilor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderilor mici și mijlocii, profesiile liberale și cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei și persoane juridice”, arată nota de fundamentare a proiectului pus în consultare publică de Ministerul Finanțelor.

Dacă OUG va fi aprobat, persoanele fizice care solicită amânarea ratelor sunt obligate să prezinte o declarație pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Firmele care solicită amânarea ratelor sunt obligate să prezinte o declarație pe propria răspundere care reflectă scăderea cu minimum 25% a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite