Alertă într-un mall din București: O femeie care a călătorit în străinătate a fost luată cu ambulanța

Conform sursei citate, femeia a fost dusă la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală pentru analize. Femeia a anunţat medicii că a călătorit în străinătate, în zone unde sunt deja persoane infectate de coronavirus, spun aceleași surse medicale, potrivit Mediafax.
Medicii au preluat-o şi au dus-o la Spitalul „Victor Babeş”, unde i se vor face analize pentru a afla dacă are sau nu coronavirus.
Potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică (GCS), până în acest moment nu există nici un cetățean român pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID – 19.