Alertă aeriană în toată Ucraina, sâmbătă dimineață. Cel puțin 4 civili au fost uciși în atacurile combinate declanșate de ruși. Diplomați norvegieni, surprinși în atacurile asupra Odesei

1 februarie 2025, 11:22 (actualizat 1 februarie 2025, 20:52)

Autorităţile ucrainene au dat alarma sâmbătă dimineață, după ce rușii au început să atace mai multe regiuni, între care două din est. O alertă a fost emisă la nivel naţional. Totul se întâmplă la 3 zile după un atac masiv cu drone lansat de Kiev împotriva Rusiei.

Rusia a lansat un baraj de drone şi rachete. Cel puţin 4 civili au fost uciși. Au fost avariate clădiri rezidenţiale în întreaga ţară, au anunţat oficialii ucraineni, citaţi de Reuters.

Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sînegubov, a vorbit despre „lovituri inamice” în două zone. Un om a fost ucis şi 4 au fost răniţi în orașul Harkov, după un atac cu dronă, potrivit primarului.

În regiunea Poltava, din centru, un atac a afectat „infrastructura energetică”, lăsând 164 de locuinţe fără curent, a precizat administraţia militară locală.

Tot în Poltava, potrivit Ministerului de Interne ucrainean, o rachetă a lovit o clădire rezidenţială. Aici au murit 3 oameni. Zece au fost răniți, între care şi un copil.

Mai multe clădiri au fost avariate şi în Zaporojie, oraş în sud-estul Ucrainei.

„Atacurile zilnice ale Rusiei asupra Ucrainei sunt un semnal că agresorul nu se va opri din a comite crime”, a declarat comisarul pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţ, pe canalul său de Telegram.

„Noaptea trecută şi dimineaţă, Rusia a bombardat din nou Ucraina: Odesa, Poltava, Harkov, Zaporojie… Teroriştii ţintesc infrastructura civilă: clădiri rezidenţiale, instituţii de învăţământ, maşini”, a mai scris el.

Harta oficială de avertizare aeriană online viza întreaga Ucraină cu puţin timp înainte de ora locală 07.00.

Forţele aeriene au transmis că au identificat riscuri de atacuri cu rachete în regiunile Nikolaev şi Herson (sud) și că dronele rusești survolează mai multe regiuni din nord-est. De asemenea, au menţionat „o ameninţare cu arme balistice dinspre nord-est”.

Vineri, un atac cu o rachetă rusească a dus la rănirea a 7 oameni, în centrul istoric al Odesei.

Guvernatorul regional, Oleh Kiper, a publicat pe canalul său de Telegram imagini cu Hotelul de lux Bristol, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, avariat serios atât în interior, cât şi în exterior. Un angajat al hotelului şi o femeie au fost răniţi.

Sala de concerte a Filarmonicii Odesa, situată vizavi de hotel, a fost de asemenea afectată.

Kiper a mai declarat că mai multe clădiri istorice din centrul oraşului Odesa – aflată din 2023 pe lista patrimoniului mondial al UNESCO -, între care muzee, au fost grav avariate de atacul cu rachete.

El a explicat pentru televiziunea naţională că rușii au atacat de 3 ori în același loc.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit în mesajul său zilnic despre un atac cu rachete balistice lansat ”direct asupra oraşului, asupra unor clădiri civile obişnuite”.

„Printre cei aflaţi în epicentrul atacului s-au numărat şi diplomaţi norvegieni”, a spus el, fără a preciza dacă aceştia se numără printre răniţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite