Vineri 23 mai 2025 | București 17˚C / Senin

Alegeri legislative în Franţa: La orele 17.00, prezența la urne a fost de 39,4%, în scădere cu un procent faţă de 2017

12 iunie 2022, 10:10

ACTUALIZARE La ora 17.00, prezenţa la urne a fost de 39,4%, în scădere cu un procent faţă de 2017. Coaliţia care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron este urmată, în sondaje, la o diferenţă mică, de uniunea formată în jurul stângii populiste, de ecologişti, socialişti şi comunişti.

ACTUALIZARE La orele prânzului, prezența la urne era de aproape 18,5%, în scădere față de 2017.

Începând de la ora locală 08:00 (06:00 GMT), cei aproximativ 48,7 milioane de cetăţeni francezi cu drept de vot înregistraţi îi vor putea desemna pe titularii celor 577 de membri ai Adunării Naţionale (camera inferioară a parlamentului francez).

Cea mai mare ameninţare pentru Macron în primul tur al legislativelor vine din partea experimentatului politician Jean-Luc Mélenchon, care a reuşit să coaguleze stânga franceză în cadrul blocului de stânga ‘Nupes’.

Un sondaj de opinie Ifop-Fiducial, publicat vineri, arăta că 44% dintre francezi se aşteaptă ca blocul centrist ‘Împreună’, al preşedintelui Emmanuel Macron, să câştige acest scrutin. Un sfert dintre cei intervievaţi au afirmat că se aşteaptă ca victoria să fie obţinută de blocul de stânga ‘Nupes’, în timp ce 22% consideră că partidul de extremă-dreapta RN, condus de Marine Le Pen, se va plasa pe prima poziţie.

Emmanuel Macron a fost reales preşedinte în aprilie, însă are nevoie de o majoritate în camera inferioară a parlamentului francez pentru a pune în aplicare reformele menite să consolideze economia, precum creşterea vârstei de pensionare şi reducerea impozitelor.

Al doilea tur al alegerilor legislative franceze se va desfăşura în 19 iunie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite