Alegeri la Academia Română. Marius Andruh este noul preşedinte al instituţiei
Noul președinte al Academiei Române este Marius Andruh. Chimistul și-a învins contracandidatul, pe filosoful Mircea Dumitru, în al doilea tur de scrutin, cu 84 de voturi din 157.
O primă rundă organizată tot azi NU a dat câștig de cauză niciunuia dintre candidați, ambii vicepreședinți ai instituției.
Actualul preşedinte, Ioan Aurel Pop, a condus instituția în ultimii opt ani și nu mai avea dreptul la un nou mandat.
Marius Andruh e profesor Emerit la Universitatea din București. E autor de manuale de chimie și a predat la mai multe universități din străinătate.

