Alba: Percheziţii în Sebeş la persoane bănuite de furt calificat şi tăinuire

Ancheta vizează 4 persoane care ar fi sustras, în principal, componente auto şi 3 persoane care ar fi tăinuit faptele lor.
„Din cercetări a reieşit că, în luna iulie 2022, 4 persoane ar fi pătruns, prin efracţie, în hala unei societăţi comerciale din municipiul Sebeş şi în locuinţa administratorului acesteia, de unde ar fi sustras peste 70 de piese auto (în principal catalizatori), metale neferoase care erau depozitate în interiorul halei, precum şi alte bunuri şi valori”, se menţionează în comunicat.
Potrivit IPJ Alba, cei 4 sunt bănuiţi şi că, în perioada iunie – iulie 2022, ar fi săvârşit alte furturi în municipiul Sebeş.
Ancheta vizează şi alte 3 persoane, care ar fi avut cunoştinţă de săvârşirea furturilor şi ar fi tăinuit faptele.
Valoarea exactă a prejudiciului urmează a fi stabilită.
Cele 7 persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Sebeş, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.