Alarmă în spitale, din cauza creșterii numărului de infectări Covid-19. Managerii își pregătesc personalul și își asigură stocurile de medicamente

6 ianuarie 2022, 20:18

În doar 24 de ore, creșterea numărului de cazuri a fost de aproape 25 la sută. Iar rata de infectare va continua să crească. Sunt peste 30 de localități care au în acest moment o incidență de peste 3 la mie, iar una a trecut deja de 10 la mie. Evoluția noului val a fost anticipată de specialiști care estimează că la jumătatea lui ianuarie se va produce o explozie de cazuri. La o săptămână distanță de acest termen, specialiștii se pregătesc din nou pentru spitale și secții de terapie intensivă pline.

Dr. Cristian Oancea, manager Spitalul „Victor Babeș”: Nu știm magnitudinea acestui val, dar raportat la indicele de vaccinare, plus persoanele care au trecut oficial prin boală, plus acele persoane care neoficial au avut boala și nu au fost declarate, în mod cert, după acest – sperăm noi – ultim val vom atinge o imunitate de grup peste 80 la sută. Dar formele nevaccinate din experiența noastră de până acum dezvoltă forme severe de boală și decese.

Deocamdată, în spitalele care au fost mereu în linia întâi, este liniște. Managerii spun că printre prioritățile avute în perioada de acalmie a pandemiei a fost rotirea personalului, pentru a-i permite să se refacă, și asigurarea stocurilor de medicamente.

Dr. Răul Pătrașcu, manager Spitalul Județean Timișoara: Noi am dori să avem un stoc de rezervă, la ulilizarea maximă a spitalului, pentru cel puțin o lună. Pe autocoagulante, datorită faptului că avem și o activitate chirurgicală crescută, avem stoc doar de o săptămână. Pe Remdesivir, avem o rezervă de circa 2 săptămâni.

Pentru că tulpina Omicron se anunță mai puțin agresivă decât Delta, crește numărul centrelor de evaluare, special destinate cazurilor care nu necesită spitalizare și unde pacienții vor avea acces pe baza de programare.

Dr. FLORIN ROŞU, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: În aceste centre vin pacienții tratați în ambulatoriu la domiciliu, dar dorim să le facem o evaluare sau apare o schimbare în starea acestora de sănătate și necesită o reevaluare.

Corneluța Fira Mlădinescu, director executiv DSP Timiș: Aceste centre au importanță în această perioadă, când ne așteptăm la un număr mare de îmbolnăviri, cu simptomatologie mai ușoară și astfel sistemul de urgență să poată să facă față și celorlalte solicitări non-covid.

Dintre cele 6.000 de cazuri noi de infectări din ultimele 24 de ore, aproape 1.000 sunt în Capitală, care a depășit astfel incidența de 1 la mie. 44 de pacienți au decedat în acest interval din cauza complicațiilor, iar în secţiile ATI din toată ţara sunt internaţi 400 de pacienţi în stare gravă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă