Ajutorul pentru ostaticii israelieni și civilii palestinieni a ajuns la frontiera cu Gaza

Ajutoare umanitare la El Arish, Egipt/ Profimedia Images
17 ianuarie 2024, 18:26

Ajutorul umanitar destinat ostaticilor israelieni şi locuitorilor palestinieni din Fâşia Gaza a fost livrat miercuri Egiptului, pentru a fi transferat peste frontieră. Totul în urma unui acord negociat de Qatar şi Franţa, notează Reuters.

Două avioane din Qatar au sosit în El Arish, în nordul peninsulei egiptene Sinai, unde proviziile au fost descărcate şi transferate la punctul de trecere Rafah la frontiera cu Gaza, la aproximativ 28 km distanţă spre est, au confirmat oficiali egipteni de securitate şi Semiluna Roşie.

Unul dintre avioane transporta pachete medicale pentru 45 dintre ostaticii luați de Hamas în timpul incursiunii sale mortale din 7 octombrie. Peste 100 de ostatici au fost eliberaţi în timpul unui scurt armistiţiu, la sfârşitul lunii noiembrie.

Qatarul a declarat că proviziile pentru civilii palestinieni vor fi distribuite în părţile Gazei cele mai afectate de conflict.

Un oficial francez a spus miercuri că ideea iniţială pentru livrarea ajutorului a venit de la familiile unora dintre ostaticii israelieni şi că negocierile au continuat săptămâni întregi.

Israelul a început să lase ajutoarele în Gaza la 21 octombrie, deşi, potrivit agenţiilor umanitare, cantitatea livrată este cu mult sub ceea ce este necesar pentru populaţia din Gaza, de 2,3 milioane de locuitori. De asemenea, ar exista întârzieri în fluxul de ajutoare către El Arish.

Campania militară a Israelului a lăsat întreaga populaţie din Gaza să se confrunte cu niveluri de criză ale foametei şi cu un risc tot mai mare de îmbolnăvire, în timp ce proviziile se epuizează, declară agenţiile umanitare.

Miercuri, Sigrid Kaag, noua coordonatoare a ONU pentru răspunsul umanitar şi de reconstrucţie în Gaza, s-a aflat în Sinai, ca parte a efortului de a creşte fluxul de ajutoare.

„Sunt aici pentru mandatul Consiliului de Securitate de a vedea cum putem facilita, accelera şi expedia toate domeniile de asistenţă de care au mare nevoie civilii din Gaza, având în vedere condiţiile umanitare foarte acute cu care se confruntă”, a declarat ea presei.

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite