Ajutor pentru oamenii străzii. Zeci de persoane primesc adăpost, mâncare și îngrijire medicală, la Cluj-Napoca
Un val de frig a lovit România, iar noaptea temperaturile sunt insuportabile. Pentru oamenii fără adăpost sunt zile și nopți grele. La Cluj-Napoca, autoritățile locale oferă oamenilor fără adăpost cazare, mâncare și îngrijire medicală. Și îi sfătuitesc să nu se adăpostească în locuri abandonate.
La Centrul Social de Urgență din Cluj-Napoca sunt 40 oameni și tot atâtea povești. Vieți care au luat o turnură neașteptată și suflete care trăiesc pe unde apucă. La 76 de ani, doamna Maria nu mai are nimic. Din cauza datoriilor fostului soț, și-a pierdut locuința.
O altă femeie nu are familie. A crescut în orfelinate, iar odată ieșită din sistemul de protecție s-a trezit singură pe lume. La centru găsește îngrijirea de care are nevoie, mai ales că este și bolnavă.
În perioada sezonului rece, nopțile geroase sunt un chin pentru cei care nu mai au un acoperiș deasupra capului. Oamenilor care caută un loc cald și primitor, li se oferă găzduire.
Alexandru Ploscar, directorul Centrului Social de Urgență Cluj-Napoca: 24 din 24, poliția locală aduce persoane fără adăpost la centru. O parte dintre ei acceptă serviciile. Sunt persoane cu adicții și atunci dacă în centru nu se pot consumă băuturi alcoolice sau…, ei pleacă și noi nu-i putem reține.
Asistențîi sociali îi încurajează pe oameni să vină la centrele municipalitățîi și să evite să se adăpostească în locuri dezafectate, unde pericolul e foarte mare. Centrul Social de Urgență din Cluj-Napoca are o capacitate de 50 de locuri, iar la Centrul de Găzduire Temporară sunt 60 de locuri. La nevoie, acestea se pot suplimenta, cât să nu rămână nimeni sub cerul liber.

