AI-ul chinezesc și furtuna de la bursele americane
Bursele americane au cea mai mare scădere din ultimele cinci luni, cea mai valoroasă companie americană a pierdut peste o jumătate de trilion de dolari şi mai mulți miliardari americani au pierdut sume foarte mari. De vină este o companie chineză care a lansat un nou model de inteligență artificială. Aparent, chinezii se apropie de performanțele americanilor – dar la costuri mult mai mici.
Startup-ul chinez DeepSeek a lansat modele de inteligență artificială despre care susține că rivalizează sau depășesc cele mai avansate tehnologii din Statele Unite, cum ar fi OpenAI și Meta, la o fracțiune din costuri. Impactul este deja uriaș: cea mai mare companie IT din lume, nVidia, a pierdut peste 600 de miliarde de dolari din valoarea să – în condițiile în care DeepSeek folosește chiar produse nVidia.
Sarah Parvin, expertă, Associated Press: Deepseek afirmă că AI-ul său este mai rentabil în folosirea semiconductorilor scumpi de la nVidia, pentru a-și antrena modelul pe cantitățile de date. Tehnologia costă sub 6 milioane de dolari, potrivit dezvoltatorilor săi.
DeepSeek este deținut de omul de afaceri chinez Liang Wenfeng, care a înființat unul dintre cele mai mari fonduri de investiții chineze axate pe inteligența artificială. DeepSeek există de doi ani, dar a făcut vâlvă zilele trecute după publicarea unui studiu academic.
Sarah Parvin, expertă, Associated Press: Studiul a analizat un alt model de AI de la DeepSeek, numit R1, care a demonstrat capacități avansate de raționament. Și-ar putea „regândi” propria abordare a unei probleme matematice și ar fi semnificativ mai ieftin decât un model similar vândut de OpenAi, numit „o1″.
AI-ul chinezilor a devenit temporar cea mai descărcată aplicație gratuită de pe portalul AppStore din Statele Unite. Îngrijorarea este că dă complet peste cap actualul model de afacere privind inteligența artificială, care se bazează pe cipuri performanțe, putere de calcul mare – și în consecință consum energetic mare și investiții uriașe, de miliarde. Situația este și în vizorul Casei Albe: Donald Trump spune că ar trebui să trezească industria AI americană. Jucătorii-cheie din acest segment îl susțin masiv.
Donald Trump, președintele SUA: E foarte neobișnuit. Când auzi de DeepSeek, când auzi cum cineva a inventat ceva. Noi suntem cei care avem ideile, noi suntem primii. Deci aș zice că e un lucru bun, în mare parte o dezvoltare pozitivă. În loc să cheltuiți miliarde, veți cheltui mai puțin și, sper, veți găsi soluții sub administrația Trump, vom dezlănțui companiile noastre, vom domina viitorul că niciodată!
Sunt însă desigur numeroase semne de întrebare legate de DeepSeek. Independența politică a AI-ului e unul dintre ele: utilizatori care au adresat întrebări detestate de statul chinez, precum „ce s-a întâmplat în piața TienAnMen” au primit răspunsuri de genul „nu știu”. Nu este pe deplin dovedită nici eficiența să energetică, nici chiar cum a fost posibil că firma chineză să între în posesia cipurilor nVidia. Controversa are loc în contextul în care Statele Unite sunt în rivalitate deschisă cu China în domeniul IT.

