Afganistan: Potrivit ONU, cei care au colaborat cu forțele NATO și cu trupele americane sunt amenințați
Trupele americane ar putea rămâne la Kabul și după 31 august, data limita pentru retragere, pentru a sprijini operațiunile de evacuare a americanilor care vor să părăsească țara. Oficiali de la Pentagon au declarat că nu au existat interacțiuni ostile cu talibanii și că liniile de comunicare cu aceștia rămân deschise. Situația din teren a fost descrisă ca fiind fluidă și foarte periculoasă. Sunt 4500 de militari americani pe aeroportul din Kabul, unde starea de haos se menține.
Potrivit unui document confidențial al Națiunilor Unite, talibanii desfășoară incursiuni de identificare a afganilor care au colaborat cu forțele NATO și cu trupele americane. Sunt și informații că ar permite plecarea din țară pentru afganii care vor să facă acest lucru, doar până în septembrie.
Sute de persoane au ajuns la bordul unor aeronave militare în Marea Britanie, Franța, Germania, Spania și Polonia.
Pentagonul a anunțat că a evacuat în ultimele 5 zile peste 7000 de oameni, dar își propune să evacueze peste 5000 zilnic. Secretarul american al apărării a declarat că nu există posibilitatea de a aduce pe aeroport grupuri mari de americani care se află în afara acestuia.
LLOYD AUSTIN, secretarul american al apărării: „Facem tot ce este posibil să continuăm evacuarea americanilor, aliaţilor, afganilor care au lucrat alături de noi şi a altor afgani aflaţi în situaţie de risc.”
Foarte criticat de când talibanii au preluat controlul în Afganistan, președintele Joe Biden a respins din nou cuvântul „eșec”, într-un interviu pentru ABC.
– Credeţi că talibanii s-au schimbat?
– Nu. Cred că ei trec printr-un fel de criză existenţială pe tema dacă vor sau nu să fie recunoscuţi de comunitatea internaţională drept un guvern legitim. Nu sunt sigur că este cazul.