“Afacere” nouă în Serbia: furtul câinilor de rasă, urmat de cererea unei răscumpărări. Patrupedele sunt luate chiar când sunt scoase la plimbare
În Serbia, furtul câinilor de rasă devine tot mai atractiv pentru hoți. Ei profită de creșterea cererii pentru animalele cu pedigree și astfel au dezvoltat adevărate rețele, prin care fură animalele de companie, pentru care cer răscumpărări exorbitante. Poliția de la Belgrad a arestat două femei acuzate că au furat 26 de câini.
Două femei din Belgrad sunt în vizorul autorităților, fiind suspectate că au pretins în mod fals că sunt angajate ale unui salon dintr-un orășel din nordul Serbiei. Inițial, acestea au sustras 13 câini de rasă pură, ulterior au mai luat încă 13. Au făcut asta când stăpânii nu erau acolo. Câinii se fură de obicei din fața magazinelor sau chiar direct din curțile oamenilor. Mai întâi, însă, hoții analizează obiceiurile stăpânilor și comportamentul animalelor.
Jelena Jevtovic, activistă pentru drepturile animalelor: De obicei, acești oameni îi mângâie atunci când se întâlnesc cu stăpânii la plimbare. Noi, proprietarii, nu acordăm deloc atenție cui se apropie de noi, toți credem că a venit să mângâie câinele, că îi place câinele. Mulți dintre aceștia o fac tocmai din acest motiv, ca să fie mai ușor să se apropie de câine, îl “testează” și o fac cu intenția de a-și simplifica treaba, adesea luând câinele și punându-l în mașină.
Obiceiul de a cere răscumpărare stă deseori la baza acestor furturi. Proprietarii, în general, sunt dispuși să plătească fără a pune prea multe întrebări, pentru a-și recupera animalul de companie. Descoperirea unui câine furat nu este mereu o sarcină simplă, motiv pentru care se apelează la publicarea imaginilor în parcuri și pe diverse platforme de socializare și la acordarea de recompense. Medicii veterinari recomandă proprietarilor de câini să îi anunțe imediat atunci când aceștia dispar.
Vladimir Terzin, medic veterinar: Când câinele dispare și nu este găsit într-o jumătate de oră sau o oră, se merge imediat la medicul veterinar să anunţe că animalul cu numărul de cip lipseşte şi e căutat. Aşa va fi văzut de toţi veterinarii şi pot reacţiona când îl aduce cineva.
În Serbia , furtul unui câine este considerat o infracțiune, câinii fiind considerați ca bunuri mobile. Cu toate acestea, în cazul în care valoarea animalului de companie este mai mică de aproximativ 50 de euro, acesta poate fi catalogat drept furt minor, iar poliția nu este obligată să facă cercetări. În astfel de situații, proprietarul are posibilitatea de a demara un proces privat în instanță.

