Adversarele româncelor în primul tur la Roland Garros. Anca Todoni, confruntare de foc cu numărul 3 mondial

Jucătoarele române au adversare accesibile în runda inaugurală a turneului de tenis de Mare Șlem de la Roland Garros, cu o singură excepție, în urma tragerii la sorți efectuate joi la Paris, notează Agerpres.
Anca Todoni (20 ani, 91 WTA), la prima sa prezență pe tabloul principal al Openului Franței, va avea cea mai dificilă adversară, pe americanca Jessica Pegula, numărul trei mondial. Aceasta va fi prima lor confruntare.
Și Gabriela Ruse (27 ani, 85 WTA) va avea o oponentă valoroasă, americanca McCartney Kessler (25 ani, 44 WTA), de asemenea un duel în premieră.
Cea mai bine clasată româncă din clasamentul WTA, Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA), va înfrunta o australiancă de valoare apropiată, Kimberly Birrell (27 ani, 63 WTA), care a câștigat singura loc confruntare, anul trecut, în primul tur al calificărilor la Hobart, cu 6-4, 6-4.
Irina Begu (34 ani, 94 WTA) va primi replica unei franțuzoaice, Leolia Jeanjean (29 ani, 103 WTA), beneficiara unui wildcard. Begu a învins-o pe Jeanjean la singura lor întâlnire, în 2022, chiar la Roland Garros, dar în turul al treilea, cu 6-1, 6-4.
Sorana Cîrstea (35 ani, 164 WTA) nu și-a aflat încă adversara, urmând să înfrunte o jucătoare venită din calificări.
Britanica de origine română Emma Răducanu (22 ani, 43 WTA) o va întâlni în primul tur pe chinezoaica Xinyu Wang (23 ani, 42 WTA).