Adrian Titieni va fi noul director interimar al Teatrului Național din București, începând cu 1 ianuarie 2026
Actorul Adrian Titieni va fi noul manager interimar al Teatrului Național ‘I.L. Caragiale’ din București, începând cu data de 1 ianuarie 2026, a anunțat marți ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter.
“Vă anunț că interimatul pentru 120 de zile, începând de poimâine, 1 ianuarie, va fi preluat de domnul Adrian Titieni. Nu cred că trebuie să vi-l prezint, nici de unde vine, nici încotro se îndreaptă, nu cred că trebuie să analizăm activitatea lui de până acum, pentru că cred că toată lumea o cunoaște, și cei care nu ar cunoaște acest portofoliu oricum nu ar putea fi luminați de mine, oricât aș discuta despre cariera, activitatea și palmaresul domnului Titieni”, a anunțat ministrul Culturii.
El a precizat că predarea și primirea mandatului de interimar la conducerea TNB va avea loc miercuri, la ora 11:00.
Ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter, i-a mulțumit lui George Călin pentru modul în care a condus TNB, afirmând că acesta a fost o ‘rara avis în managementul instituțiilor publice de cultură’.
“Mulțumiri pentru modul în care domnul George Călin a asigurat interimatul, pe de o parte ca director general adjunct, mai apoi ca director general interimar, având o conduită exemplară, dedicată integral și exclusiv conducerii teatrului, ceea ce este rara avis în managementul instituțiilor publice de cultură, mai toată lumea, din păcate, exercitând aceste prerogative de manager cumva în completarea țelurilor și obiectivelor lor individuale, proprii, private, indiferent despre ce instituție vorbim sau care ar fi profesia de bază a acestor titulari. Ei bine, George Călin a fost una dintre puținele excepții pe întreaga perioadă a prezenței sale la butoanele TNB, pentru care merită toată aprecierea. Nu cred, din păcate, că va fi un exemplu de luat de foarte multă lume, dar ar fi bine”, a spus Andras Istvan Demeter.
Managerul interimar al Teatrului Național ‘I.L. Caragiale’ din București, George Călin, și-a anunțat marți plecarea de la conducerea instituției ‘din considerente personale’.
“După o perioadă în care am avut onoarea de a asigura interimatul conducerii Teatrului Național ‘˜I. L. Caragiale’ din București, am decis, în mod unilateral, să închei acest mandat, din considerente personale, la finalul acestui an. L-am informat pe ministrul Culturii, domnul Demeter Andras, în cadrul unei întâlniri, încă de acum o săptămână, asupra acestei decizii și a calendarului în care ea poate fi pusă în aplicare, astfel încât activitatea instituției să continue fără sincope“, a anunțat George Călin pe pagina de Facebook a Teatrului Național.
El a precizat că predă mandatul cu respect față de instituție și îi dorește mult succes noului manager interimar.
‘Iubesc Teatrul Național și rămân profund atașat de această instituție. Sunt convins că TNB va fi susținut în perioada următoare de cele mai bune decizii și intenții și că își va continua parcursul cu aceeași forță artistică și responsabilitate față de public. Predau mandatul cu respect față de instituție și cu deplină încredere în echipa TNB. Noului manager interimar îi doresc mult succes și multă putere de muncă’, a spus managerul interimar al TNB.
George Călin a asigurat interimatul Naționalului bucureștean din 12 aprilie 2023, când a fost numit la conducerea instituției prin ordinul semnat de Lucian Romașcanu, ministru al Culturii în acea perioadă.

