Luni 7 iulie 2025 | București 34˚C / Senin

Adăposturile antiaeriene construite de militari la Plauru, unde au căzut resturi de dronă rusească, au fost predate primăriei Ceatalchioi

14 septembrie 2023, 17:58

Timp de două zile, militarii au lucrat pentru adăposturile destinate protejării locuitorilor din Plauru. La final au așezat ultimii saci cu pământ și au pus deasupra o plasă de mascare, pentru ca adăposturile să nu fie vizibile de la înălțime.

Încap aproximativ 40 de persoane. Au o lungime de 10 metri și o înălțime de 1,5 metri. Adăposturile au fost predate primăriei, care le va administra și îngriji, cât va fi necesar.

Măsura găsită de autorități nu este văzută cu ochi buni de toți localnicii.

Noaptea trecută, la Plauru a fost liniște, nu au mai explodat drone în apropierea graniței, dar până și liniștea îi înspăimântă pe localnicii care trăiesc pe malul Dunării. Mai tot timpul ei cred că urmează ceva rău.

În zonă, semnalul telefoniei mobile este slab, așa că oamenii se tem că nu vor fi alertați la timp, în caz de urgență. Autoritațile caută soluții și pentru această problemă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite